Guvernul condus de Ilie Bolojan a demarat, vineri, ședința în care vor fi discutate primele măsuri concrete de austeritate. Premierul a anunțat restructurări în companiile de stat și plafonarea unor sporuri acordate bugetarilor, în încercarea de a reduce cheltuielile publice și de a menține stabilitatea bugetară. În paralel, se pregătesc ajustări ale burselor și sprijin limitat pentru consumatorii vulnerabili, în contextul expirării unor măsuri de plafonare a prețurilor de la 1 iulie 2025.
Ședință de Guvern tensionată
„Este un preambul al pregătirii pachetului de măsuri privind cele două urgențe pe care le avem în următoarele două săptămâni – deficitul și accesarea fondurilor europene. Urmează să discutăm în fiecare ședință de guvern din perioada următoare despre adoptarea de măsuri care să atace aceste urgențe privind scăderea cheltuielilor de funcționare, creșterea veniturilor, prioritizarea investițiilor și îndeplinirea jaloanelor ca să accesăm cât mai mult din fonduri PNRR.
O direcție importantă, în următoarele două săptămâni va fi restructurarea companiilor de stat. Într-o ședință viitoare vom aproba bugetele de cheltuieli ale companiilor din subordinea Ministerelor, ca să includă indicatori de performanță și criterii de eficiență clare ca și în această zonă să avem rezultate”, a spus el.
Una dintre direcțiile principale anunțate este restructurarea companiilor de stat aflate în subordinea ministerelor. Bugetele acestora vor fi revizuite și vor include, obligatoriu, indicatori de performanță și criterii clare de eficiență.
Potrivit informațiilor prezentate, Guvernul va plafona mai multe tipuri de sporuri acordate în sectorul public. Primul vizat este sporul de antenă, care în prezent poate ajunge până la 1.500 de lei brut lunar. Acesta va fi redus la 300 de lei brut (circa 172 lei net). Estimările arată că această măsură ar putea aduce economii de aproximativ 1,53 miliarde de lei la bugetul de stat.
Lista sporurilor analizate pentru modificare include:
- Spor de vechime: între 5% și 25% din salariu
- Spor pentru fonduri europene: 50% din salariu
- Spor de doctorat: 50% din salariu
- Spor de antenă: 15% din salariu (plafonat la 300 lei brut)
- Spor de noapte: 25% din salariu
- Spor de stres: 1.000 lei lunar
- Spor pentru condiții de lucru (praf, calculator, radiații): până la 1.500 lei lunar
- Spor de bucătărie (pentru bucătar-șef): 100% din salariu
Consiliul Economic și Social (CES) a decis vineri, la ora 13:30, să scoată de pe ordinea de zi proiectul de Ordonanță de Urgență. Motivația: timpul scurt alocat analizei și lipsa avizului din partea a minimum trei comisii de specialitate. Avizul CES este consultativ, dar obligatoriu din punct de vedere procedural.
„Avizul CES e obligatoriu, chiar dacă e consultativ. Lipsa avizului înseamnă că, practice, ordonanța nu se poate aproba. Dacă se aprobă OUG în lipsa avizului, oricine ridică o exeptie de neconstituționalitate, având în vedere practica CCR, riscăm ca OUG să fie declarată necontituțională, adică se duce țara în faliment.
Nu statul a făcut deficit, ci decidenții politici. Nu putem pe termen scurt să nu ajustăm și cheltuielile și ventiurile, altfel urmează rele mult mai mari”, a explicat la Antena 3 CNN consultantul fiscal Gabriel Biriș.
Pe fondul acestor măsuri, tensiunea socială este în creștere. Reprezentanții confederațiilor sindicale au anunțat că se vor întâlni luni dimineață, la ora 8:30, pentru a decide pașii de urmat în fața pachetului de austeritate. Blocul Național Sindical (BNS) a transmis deja Comisiei Europene o informare oficială privind proiectul de OUG.