Roxana
Cu doar o zi înainte de nunta pe care o pregătise luni întregi, Andrei și-a sunat logodnica pentru a-i spune că abia așteaptă să o vadă în rochie de mireasă. În locul vocii ei, din telefon s-a auzit însă vocea unui bărbat necunoscut.
— Cine sunteți? a întrebat Andrei.
Răspunsul l-a făcut să creadă că cineva îi joacă o farsă.
— Eu sunt soțul Cristinei.
Andrei a rămas cu telefonul la ureche, incapabil să spună ceva. A doua zi trebuia să se căsătorească cu femeia despre care acel necunoscut tocmai susținea că îi era deja soție.
În următoarele ore avea să descopere că nunta era cea mai mică dintre problemele sale.
Cu o zi înainte de nuntă, totul părea perfect
Andrei Pavel avea 34 de ani și locuia în Brașov. O cunoscuse pe Cristina cu aproape doi ani înainte, la aniversarea unui prieten comun.
Ea avea 31 de ani, lucra în domeniul farmaceutic și, cel puțin la început, părea exact femeia pe care Andrei o așteptase.
Era veselă, atentă și independentă.
Nu trecuseră decât câteva luni până când relația devenise serioasă.
Cristina petrecea din ce în ce mai mult timp în apartamentul lui Andrei, iar după aproximativ un an cei doi începuseră să vorbească despre căsătorie.
Cererea în căsătorie venise într-un weekend petrecut la Sinaia.
Cristina spusese „da” înainte ca Andrei să termine întrebarea.
Începuseră imediat pregătirile.
Rezervaseră restaurantul, formația, fotograful și florile. Părinții lui Andrei se ocupaseră de o parte dintre cheltuieli, iar el scosese din economii aproape tot ce strânsese în ultimii ani.
Cu o zi înainte de nuntă, aproximativ 120 de invitați urmau să ajungă la Brașov.
Totul era pregătit.
Sau cel puțin așa credea el.
Cristina plecase să doarmă la părinții ei
În seara dinaintea nunții, cei doi respectaseră o dorință a mamei Cristinei.
Mirele și mireasa nu trebuiau să doarmă împreună.
Cristina îi spusese că va merge la părinții ei și că urma să petreacă seara cu mama și sora sa.
— Mâine mă mai vezi doar la biserică, îi spusese ea zâmbind.
— Și dacă nu mai vii?
— Atunci să mă cauți.
Andrei râsese.
Nu avea niciun motiv să creadă că gluma aceea avea să capete, numai câteva ore mai târziu, o semnificație cu totul diferită.
În jurul orei 22:00, după ce terminase ultimele pregătiri, Andrei s-a așezat în sufragerie.
Era emoționat și nu putea să adoarmă.
A luat telefonul și i-a trimis Cristinei un mesaj.
„Dormi?”
Nu a primit răspuns.
A mai așteptat aproximativ douăzeci de minute.
Apoi a sunat-o.
Telefonul a sunat de câteva ori.
Cineva a răspuns.
— Alo?
Era vocea unui bărbat.
Andrei s-a uitat imediat la ecran pentru a verifica dacă formase numărul corect.
Era numărul Cristinei.
— Bună seara. Cristina este acolo?
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Cine o caută?
Andrei a început să simtă că ceva nu era în regulă.
— Andrei. Logodnicul ei.
Bărbatul a râs scurt.
— Logodnicul?
— Da. Cine sunteți?
Răspunsul a venit imediat.
— Soțul ei.
„Mâine mă căsătoresc cu Cristina”
Andrei s-a ridicat de pe canapea.
— Poftim?
— Ai auzit bine.
— Nu știu cine ești și nu mi se pare amuzant.
Bărbatul nu râdea.
— Nici mie.
Andrei și-a simțit mâinile reci.
— Dă-mi-o pe Cristina.
— Nu este aici.
— Atunci de ce ai telefonul ei?
Din nou, tăcere.
— L-a uitat.
— Unde?
— La mine acasă.
Andrei încerca să găsească o explicație logică.
Poate era o rudă.
Poate un coleg.
Poate cineva găsise telefonul și făcea o glumă proastă.
— Ascultă, mâine mă căsătoresc cu Cristina.
Bărbatul oftă.
— Atunci cred că avem amândoi o problemă.
— Ce problemă?
— Pentru că, din câte știu eu, Cristina încă este căsătorită cu mine.
Andrei simți că îi fuge pământul de sub picioare.
Necunoscutul i-a trimis o fotografie
Bărbatul se numea Radu.
I-a cerut lui Andrei un număr de WhatsApp.
Câteva secunde mai târziu a sosit prima fotografie.
Era un certificat de căsătorie.
Andrei a mărit imaginea.
Numele Cristinei apărea clar.
La fel și numele lui Radu Ionescu.
Documentul fusese emis cu aproape șapte ani înainte.
— Sunt divorțați, își spuse Andrei.
Trebuia să existe o explicație.
Cristina îi povestise că avusese o relație lungă înainte să-l cunoască, dar nu îi spusese niciodată că fusese căsătorită.
Andrei îl sună din nou pe Radu.
— Poate nu mi-a spus despre căsătorie. Dar sigur sunteți divorțați.
— Nu.
— Cum adică?
— Ne-am separat. N-am divorțat niciodată.
Andrei începu să se plimbe prin cameră.
— Și de ce era Cristina la tine?
Radu ezită.
— Cred că ar trebui să o întrebi pe ea.
— Te întreb pe tine.
— A venit să discutăm despre niște acte.
— În noaptea dinaintea nunții ei?
Tăcerea de la celălalt capăt era suficientă.
Mirele a plecat direct la casa părinților Cristinei
Andrei și-a luat cheile și a coborât.
A sunat-o pe mama Cristinei în timp ce conducea.
Femeia a răspuns după câteva apeluri.
— Bună seara, Andrei. S-a întâmplat ceva?
— Cristina este acolo?
Pauză.
— Sigur că da.
— Dați-mi-o la telefon.
— Face duș.
Andrei simți că stomacul i se strânge.
— Doamnă Maria, vă întreb încă o dată. Cristina este în casa dumneavoastră?
— De ce vorbești așa?
— Pentru că telefonul ei este la un bărbat care spune că este soțul ei.
Nu se mai auzea nimic.
— Doamnă Maria?
— Vino aici.
Atât.
Mama miresei știa o parte din adevăr
Când Andrei a ajuns, lumina era aprinsă în bucătărie.
Maria îl aștepta.
Cristina nu era acolo.
— Unde este?
Femeia își frământa mâinile.
— Andrei, lucrurile sunt mai complicate.
— Este căsătorită?
Maria și-a coborât privirea.
Pentru Andrei, gestul a reprezentat răspunsul.
— Știați?
— Știam că fusese căsătorită.
— Fusese sau este?
— Cristina mi-a spus că divorțul este aproape finalizat.
Andrei a scos telefonul și i-a arătat certificatul.
— Omul spune că nu există niciun divorț.
Maria deveni palidă.
— Nu știam.
— Unde este Cristina?
— Mi-a spus că trebuie să rezolve ceva înainte de nuntă.
Andrei începu să râdă nervos.
— Cu soțul ei?
Maria nu răspunse.
Cristina s-a întors după miezul nopții
Puțin după ora 00:30, o mașină opri în fața casei.
Cristina coborî.
Când intră și îl văzu pe Andrei în sufragerie, se opri.
— Ce faci aici?
Andrei puse telefonul pe masă.
Pe ecran era certificatul.
Cristina nu mai spuse nimic.
— Este adevărat?
— Pot să explic.
— Ești căsătorită?
— Tehnic…
— Nu vreau „tehnic”. Da sau nu?
Cristina închise ochii.
— Da.
Un singur cuvânt.
Și aproape doi ani de relație se schimbaseră instantaneu.
Cristina ascunsese căsătoria din trecut
Povestea pe care i-a spus-o era complicată.
Se căsătorise cu Radu la 24 de ani.
Relația se deteriorase repede, iar după aproximativ trei ani se separaseră.
Radu plecase pentru o perioadă în străinătate.
Cristina își reconstruise viața.
Problema era că divorțul nu fusese finalizat.
— De ce nu mi-ai spus?
— Mi-a fost frică.
— De ce?
— Pentru că atunci când te-am cunoscut credeam că rezolv imediat.
— Au trecut aproape doi ani!
Cristina începu să plângă.
— Știu.
Andrei însă avea altă întrebare.
— De ce ai fost la el în seara asta?
Cristina se uită spre mama ei.
— Aveam nevoie de semnătura lui.
— Pentru divorț?
— Da.
— Cu o zi înainte să te căsătorești cu mine?
— Voiam să rezolv.
Andrei nu putea să creadă ceea ce auzea.
Nunta nu mai putea avea loc
Indiferent de explicațiile Cristinei, situația juridică era evidentă.
Nu se putea căsători legal cu Andrei cât timp căsătoria anterioară era încă în vigoare.
Dar pentru el problema devenise mai mare decât ceremonia.
— Dacă mi-ai fi spus acum un an, aș fi rămas lângă tine.
Cristina plângea.
— Știu.
— Dacă mi-ai fi spus acum șase luni, rezolvam împreună.
— Știu.
— Chiar și săptămâna trecută.
Andrei se opri.
— Dar ai vrut să merg mâine la nuntă fără să știu că femeia de lângă mine este deja căsătorită.
Cristina nu avea răspuns.
La ora două dimineața, Andrei și-a sunat părinții.
Apoi nașii.
Apoi administratorul restaurantului.
Nunta fusese anulată.
A doua zi, invitații au primit un mesaj neașteptat
Dimineața în care ar fi trebuit să se căsătorească a început cu zeci de apeluri.
Andrei nu a răspuns tuturor.
Le-a trimis invitaților un mesaj simplu:
„Din motive personale serioase, nunta de astăzi nu va mai avea loc. Îmi pare rău pentru situație și vă rog să ne respectați intimitatea.”
Nu a umilit-o public pe Cristina.
Nu a povestit tuturor ce se întâmplase.
Dar nici nu s-a răzgândit.
În jurul prânzului, Radu l-a sunat.
— Îmi pare rău.
Andrei a rămas surprins.
— Pentru ce?
— Pentru că ai aflat așa.
— Ai știut că urma să se căsătorească?
— Am aflat abia aseară.
Și atunci Andrei a înțeles ceva.
Radu nu fusese omul care îi distrusese nunta.
Telefonul acela îi oferise, de fapt, adevărul înainte să fie prea târziu.
După câteva săptămâni, Cristina l-a căutat din nou
Cristina a încercat să repare relația.
I-a trimis mesaje.
L-a sunat.
A venit chiar și la apartamentul lui.
Între timp, începuse oficial procedurile necesare pentru încheierea căsătoriei cu Radu.
— Am făcut o greșeală, îi spuse ea.
Andrei o privea din prag.
— Nu faptul că ai fost căsătorită a fost greșeala.
— Atunci ce?
— Faptul că ai decis în fiecare zi, timp de aproape doi ani, să nu-mi spui.
Cristina începu să plângă.
— Te iubesc.
— Poate. Dar iubirea fără adevăr nu-mi mai este suficientă.
A închis ușa.
Telefonul primit în ajunul nunții i-a schimbat viața
Au trecut câteva luni.
Andrei a recuperat doar o parte din banii cheltuiți pentru nuntă.
A pierdut avansuri și a trebuit să răspundă multor întrebări incomode.
Pentru o perioadă, i-a fost greu să mai aibă încredere în cineva.
Într-o seară, a găsit în telefon captura de ecran cu certificatul de căsătorie primit de la Radu.
A vrut să o șteargă.
Apoi s-a răzgândit.
Nu pentru că voia să-și amintească de Cristina.
Ci pentru că documentul acela îi amintea cât de aproape fusese să intre într-o căsnicie construită pe un adevăr ascuns.
Uneori, cel mai dureros telefon pe care îl primești nu este cel care îți distruge viața.
Este cel care te împiedică să construiești una pe o minciună.
