Redactia.ro
Home » Știri » SIMULARE BACALAUREAT 2019. Prima probă, Limba și literatura română – subiecte și barem

SIMULARE BACALAUREAT 2019. Prima probă, Limba și literatura română – subiecte și barem

Elevii din clasele XI-a și XII-a au început luni, 18 martie, sesiunea de simulare a bacalaureatului 2019, în care prima probă este cea de limba și literatura română.

După desfășurarea probelor, subiectele și baremele de corectare vor fi publicate, ca în fiecare an, în secțiunea dedicață de pe site-ul Ministerului Educației Naționale.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele la simularea pentru BAC 2019 la clasa a XI-a vor fi publicate aici.

Subiectele sunt elaborate de câtre specialiștii Centrului Național de Eavluare și Examinare. Acestea sunt formate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitățile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen.

Calendarul probelor la simularea pentru BACALAUREAT 2019

Ministerul Educației Naționale organizează, în perioada 18-21 martie, la nivel național, simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat.

Pe 19 martie, va avea loc testul de limba maternă, pentru cei care aparțin minorităților naționale.

Iar miercuri, 20 martie, va avea loc examenul la matematică sau istorie, în funcție de profi. Ultima zi a simulării este joi, proba la alegere, la care participă doar elevii din clasa a XII-a.

Cum se corectează

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.

De obicei, subiectele la simulare au un grad de dificultate un pic mai mare, tocmai pentru a stimula elevii să se pregătească mai bine pentru examenele de la vară.

Corectarea lucrărilor va fi realziată în baza unor bareme de către doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea. În cazul în care nu vor fi suficienți profesori de specialitate într-o unitate de învățământ, există posibiliatte de a solicita sprijin dn partea profesorilor altor școli.

SIMULARE BACALAUREAT 2019 – se trec notele în catalog?

Notele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog decât dacă elevii doresc acest lucru.

Simulările pregătesc elevii pentru condițiile de examen, iar cei prinși că încearcă să copieze vor fi dați afară din examen. Pentru prima oară, regulile de anul acesta nu se anunță Ministerul Educației. Se ocupă instituția din subordine care realizează subiectele pentru simulări și examene, Centrul Național de Eavluare și Examinare.

Numele instituției a revenit în prim-plan în urmă cu o săptămână, când a greșit prezentarea unui subiect de simulare la limba și literatura Română, pentru clasele a VIII-a motiv pentru care și-a cerut scuze pentru asta.

Citește și: Protest la Simularea Evaluarea Națională 2019. Elevii de clasele a VII-a și a VIII-a au fost îndemnați să prezinte foaia goală

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: