Roxana
Limba română este una dintre cele mai bogate și mai flexibile limbi europene. Dar există un detaliu lingvistic care îi uimește chiar și pe specialiști: există un singur cuvânt care are nu una, nu două, ci șapte forme de plural corecte. Este vorba despre „pui”.
De la gastronomie la biologie, de la regionalisme la diminutive, „pui” este un adevărat fenomen lingvistic. Iată cum funcționează:
1. Pui – forma standard
Când vorbim despre „pui” în sensul de pui de găină sau pui de animal, pluralul clasic este „pui”.
Exemplu: „Am cumpărat doi pui pentru grătar.”
2. Puișori – forma diminutivală
Dacă ne referim la pui mici, drăgălași, DOOM acceptă și pluralul „puișori”.
Exemplu: „În curte aleargă câțiva puișori galbeni.”
3. Puișorii – plural cu articol hotărât
Varianta „puișorii” este de asemenea corectă și des folosită, mai ales în vorbirea afectivă.
Exemplu: „Puișorii s-au adăpostit sub aripile cloștii.”
4. Puișorilor – forma de dativ-genitiv
Pentru exprimări afective sau regionale, forma „puișorilor” este acceptată și folosită.
Exemplu: „Le-am dat puișorilor firimituri de pâine.”
5. Puișoruleți – diminutiv extrem (regionalism acceptat)
În unele zone din Moldova și Ardeal, este corect să spui „puișoruleți” când te referi la pui foarte mici.
Exemplu: „Ia uite puișoruleții cum se ascund!”
6. Puiuleți – variantă regională
Forma „puiuleți” apare în unele dicționare academice și este folosită în special în mediul rural.
Exemplu: „Ți-ai văzut puiuleții cum sar prin iarbă?”
7. Puiuți – forma afectivă finală
Cea mai drăgălașă formă este „puiuți”, foarte des întâlnită în poezii pentru copii și chiar în cântece populare.
Exemplu: „Puiuții de vrabie ciripesc dimineața.”
De ce este „pui” un fenomen lingvistic
Majoritatea substantivelor din limba română au un singur plural. Unele au două, rar trei. Însă „pui” are până la șapte forme diferite de plural, toate acceptate în funcție de context și registru lingvistic. Acest fenomen este confirmat de DOOM3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române).
