La scurt timp după ce a devenit publică despărțirea de Olivia Steer, Andi Moisescu demonstrează că traversează o perioadă plină de activitate și energie. Prezent la lansarea grilei PRO TV și la aniversarea celor 30 de ani ai postului, vedeta s-a arătat relaxată, fără verighetă, dar cu zâmbetul pe buze. Vara i-a fost plină de festivaluri, muzică și evenimente, iar toamna vine cu proiecte TV, colaborări muzicale și implicarea băieților săi în noile pasiuni.
După divorțul de Olivia Steer, Andi Moisescu spune că a trăit vara aceasta „la maximum”, între festivaluri de muzică, proiecte personale și timp petrecut cu băieții săi. Această energie se reflectă și în planurile pentru toamnă, când agenda sa rămâne extrem de încărcată.
Pe lângă filmările pentru noul sezon al emisiunii „Românii au talent” și relansarea „Apropo TV”, Andi continuă și activitatea sa de DJ, unde spune că se simte „ca peștele în apă”.
„Eu vara asta am fost cam neastâmpărat, adică m-am mișcat mult, am tot umblat, am fost cam pe la toate festivalurile la care am putut să răspund prezent la invitație. Și toamna asta e mai degrabă a cluburilor. Festivalurile se mai liniștesc, iar acum urmează să onorez invitațiile pe care nu le-am putut onora în vară”, a declarat Andi Moisescu, pentru CanCan.ro.
Colaborarea surpriză cu Horia Brenciu și Puya
Pe lângă aparițiile pe TV și evenimentele muzicale, Andi a intrat și în lumea pieselor estivale, acceptând provocarea lansată de Horia Brenciu. Cei doi au colaborat pentru o melodie împreună cu Puya, piesă lansată sub titlul „Funk în picioare”.
„Piesa a ieșit, se cheamă *Funk în picioare*. E haioasă, da, cu Horia și cu Puya. A fost o distracție. Horia m-a sunat într-o zi și mi-a zis: «Hai să asculți că am o piesă pentru vară. Cum ești tu cu DJ-iala, asta sigur o să-ți placă!» Am fost, am auzit piesa, mi-a plăcut, și am început să vehiculăm nume. Am ajuns la Puya, i-am trimis negativul, și ce a dat el a rămas, ne-am legat de versurile lui. E piesă de vară, e caterincă, nu se ia nimeni în serios. Eu sunt DJ în piesa asta și Puya îmi zice să frec platanul, că nu-i televizor”, a povestit vedeta PRO TV.
Melodia a prins rapid, fiind un mix între umor, energie și vibe estival, care îi reflectă perfect personalitatea.
„Apropo TV” revine cu un nou sezon
În această toamnă, „Apropo TV” revine pe micile ecrane cu 16 episoade și o temă specială, menită să aducă oamenii mai aproape:
„Reîncepem *Apropo TV* din prima săptămână din septembrie și ține până la sfârșitul anului. Ne-am propus o temă care încearcă să apropie lumea, pentru că suntem într-un moment în care văd cum oamenii sunt împărțiți în două, separați așa de o baricadă imaginară. Tema noastră este ce am putea să câștigăm în următorii 10 ani, evident împreună, în speranța că asta o să devină un subiect comun al nostru și ar putea să ne apropie”, a explicat Andi Moisescu.
„Românii au talent” și emoția preselecțiilor
În paralel, pregătirile pentru „Românii au talent” sunt în toi. Audițiile și preselecțiile încep în luna octombrie și vor aduna sute de participanți. Pentru Andi, experiența rămâne una plină de emoții, chiar și după atâtea sezoane:
„Românii au talent începe și el pentru noi din toamna asta, pentru că întotdeauna în luna octombrie facem audițiile și preselecțiile. În fiecare weekend, toate zilele sunt filmare după filmare și e foarte plăcut. Abia așteptăm, pentru noi e o mare surpriză și întotdeauna mergem cu mare bucurie. Da, e un spectacol pe care îl vedem în premieră și trebuie să știi că ai o emoție aparte.”
Pe lângă televiziune, muzica ocupă un loc special în viața lui Andi Moisescu. Vara aceasta, pe lângă evenimentele la care a participat, a început să își implice și fiii în această pasiune:
„Cel mare e deja parte din echipa mea, l-am luat cu mine și în vara asta, și pe la festival. A fost mâna mea dreaptă, ajutorul meu. Se mai ocupă de zona asta de content media, mai filmează, mai montează, a învățat deja tot ce e important din punctul ăsta de vedere.”
Chiar și fiul cel mic, în vârstă de 17 ani, începe să manifeste interes pentru activitatea tatălui său:
„După ani de zile în care am adus tot ce se putea în jurul lui – controllere, playere, l-am pus în toate variantele posibile – vara asta mi-a zis pentru prima oară că pe el îl interesează și că ar vrea să încerce să își dezvolte niște abilități în domeniul ăsta.”
Vedeta PRO TV recunoaște că nu a încercat niciodată să îi forțeze pe băieți să urmeze o anumită cale, preferând să îi lase să experimenteze:
„Eu sunt genul care nu a încercat niciodată să influențeze copiii în sensul în care să îi îndrume către o direcție sau alta. Am preferat să le dau ocazia să descopere cât mai multe experiențe și să realizeze ei dacă au vreo chemare, dacă îi interesează, dacă îi preocupă domeniul și așa mai departe.”
Astfel, băieții au libertatea de a-și construi propriul drum, iar implicarea lor în proiectele tatălui vine din dorință și pasiune, nu din obligație.
După divorțul de Olivia Steer, Andi Moisescu traversează o perioadă plină, în care munca, pasiunea pentru muzică și implicarea fiilor săi se împletesc armonios. Cu proiecte importante la PRO TV, cu lansarea piesei „Funk în picioare” și cu o agendă de DJ încărcată, vedeta reușește să îmbine profesionalismul cu bucuria de a trăi clipa.
Toamna aceasta promite să fie pentru el una plină de provocări și satisfacții, cu televiziunea, muzica și familia pe primul plan.