Soția CEO-ului surprins în timp ce își săruta amanta la concertul Coldplay a făcut declarații emoționante pe rețelele sociale. Într-o postare care a atras imediat atenția publicului, femeia a povestit prin ce a trecut în ultimele zile, afirmând că vrea să-și recapete vocea și să-și spună adevărul, după ce imaginile cu soțul ei și o colegă de serviciu au făcut înconjurul internetului.
Soția CEO-ului prins cu amanta la Coldplay rupe tăcerea
Scandalul a început când Andy Byron, CEO-ul companiei Astronomer, a fost surprins în ipostaze intime cu Kristin Cabot, șefa HR-ului, în timpul concertului trupei Coldplay. Momentul a fost filmat și distribuit rapid online, provocând un val uriaș de reacții. Imediat după ce imaginile au devenit virale, Byron și-a dat demisia. Reacția internauților a fost una puternică, iar soția sa, Megan Kerrigan, a fost nevoită să-și dezactiveze temporar contul de Facebook.
După câteva zile de tăcere, Megan a revenit online cu un mesaj în care le-a mulțumit celor care au susținut-o și i-au transmis mesaje de încurajare.
„Sincer, nu știu cum să încep asta, pentru că ultimele zile au fost incredibil de grele pentru mine. Când s-a întâmplat asta, m-am simțit cu adevărat singură, ca și cum nimeni nu m-ar fi înțeles sau nu m-ar fi fost alături. Dar apoi ați apărut voi. Mesajele voastre, comentariile voastre, sprijinul vostru tăcut, m-au atins în moduri pe care nici măcar nu le pot explica. Dragostea pe care ați arătat-o este ceva ce nu mă așteptam niciodată să primesc, vreau să vă asigur pe toți că sunt bine și vă mulțumesc pentru dragostea voastră și vreau să știți că port asta cu mine în fiecare zi. Citesc cât mai multe comentarii posibil, chiar dacă nu pot răspunde tuturor, le văd. Le simt”, a transmis soția milionarului pe pagina sa, mulțumindu-le susținătorilor.
„Există oameni care încearcă să profite de asta, răspândind minciuni, scriind lucruri crude și nedrepte. Fac tot posibilul să-mi protejez spațiul și să rămân pozitivă… dar nu este ușor și doare. Și vă rog să fiți atenți. Nu voi trimite niciodată mesaje directe sau mesaje nimănui cerând nimic, bani, ajutoare sau donații, nimic”, mai scrie ea.
Megan: „Sunt aici ca să-mi recâștig vocea”
„Oamenii i-au auzit punctul de vedere sau au văzut ceea ce credeau că este adevărul. Și nu pot continua să mă ascund în timp ce adevărul meu este lăsat în întuneric. Nu am cerut atenție. Nu am cerut compasiune. Dar merit să-mi spun punctul de vedere. Nu sunt aici să provoc o dramă. Sunt aici ca să-mi recâștig vocea. Am trecut prin multe. În liniște. Dar nu mi-e rușine. Așa că da, m-am întors. Nu pentru că m-am vindecat, ci pentru că mă vindec, iar fuga nu mai face parte din asta”, a transmis soția milionarului.
Sursa foto: Arhivă