Vanatoru Andreea
Antrenorul Emeric Ienei, cel care a adus României prestigioasa Cupă a Campionilor Europeni, se va odihni veșnic alături de fosta sa soție, Ileana Gyulai Ienei, care ne-a părăsit în august 2021.
Superstițiile lui Emeric Ienei!
Ileana Gyulai Ienei a fost una dintre cele mai strălucite floretiste ale României, remarcându-se prin performanțe internaționale de excepție. În 1969, a contribuit la obținerea titlului mondial cu echipa națională, iar la Jocurile Olimpice a cucerit două medalii de bronz, în 1968 și 1972, confirmându-și astfel statutul de sportivă de elită.
Emeric Ienei a vorbit de-a lungul timpului despre legătura sa cu Ileana, amintind cu emoție cum aceasta i-a fost alături atât în momentele de succes, cât și în perioadele mai dificile ale vieții.
„Soţia mea a fost la Sevilla, dar a văzut meciul în camera de hotel din cauza unei superstiţii de-ale mele. Pe la mijlocul anilor ’70 a fost în Ghencea cu fiica noastră, care avea atunci un an sau doi. Am pierdut, fanii au protestat, iar de atunci am evitat s-o mai iau la vreun joc pe viu.
După finală, la vestiare au apărut suporterii veniţi din ţară, cei şapte, opt sute. Cântau, erau fericiţi şi atunci am izbucnit în plâns. Am ajuns la hotel, mi-am revăzut soţia pe hol, ne-am îmbrăţişat şi am plâns a doua oară!”, a spus Emeric Ienei, conform GSP.
Oradea – prima dragoste a lui Emeric Ienei
În anul 2010, Emeric Ienei dezvăluia cu sinceritate că Oradea i-a cucerit inima de la prima vedere. Pentru el, farmecul orașului bihorean a fost irezistibil, iar această emoție puternică l-a determinat să ia o decizie importantă pentru viitorul său: după încheierea carierei de antrenor, Oradea urma să devină locul în care se va stabili definitiv, considerând orașul nu doar un punct pe hartă, ci adevărata sa „acasă”.
„Oradea înseamnă casa mea, înseamnă prietenii mei. Oradea este oraşul meu, pe care îl salut în fiecare dimineață. Ies, mă duc și-mi cumpăr ziarele de la același chioșc, de ani buni. Apoi trec vizavi, unde se află o cafenea, și stau la un ceai cu prietenii.
Facem politică, vorbim despre fotbal. Apoi, la ora 13.30, mă retrag spre casă. Mi-a intrat în reflex tot acest ritual. Când m-am mutat la Oradea am crezut că îmi va fi greu să mă adaptez, dar nu a fost așa. Uneori, la început, aveam nostalgia Bucureștiului. Dar după numai două zile petrecute în București, mă apuca mereu dorul de Oradea.
A fost dragoste la prima vedere. Orașul mi-a intrat la inimă instantaneu. Îl cunoșteam puţin, pentru că jucasem de câteva ori aici, chiar şi cu echipa națională, într-un amical cu China. M-au atras frumusețea, liniștea, oamenii, chiar dacă sunt destul de dificili! Este un oraș splendid, cu clădiri vechi. Ne vizitează prieteni din Germania și rămân impresionați de clădirile vechi din Oradea!”, spunea Ienei în urmă cu 15 ani, pentru Evenimentul Zilei.
Tânărul care visa să devină avocat
Deși fotbalul îi ocupa mare parte din timp, tânărul Ienei visa, în adâncul sufletului, la o altă carieră. „În adolescență, între antrenamente, cu picioarele pline de vânătăi, visam să devin avocat. Mi se părea o meserie nobilă, în care puteai să ajuți oamenii. Nu știam exact ce înseamnă, dar îmi plăcea ideea.” În paralel, își continua studiile la liceu și se antrena zilnic. La doar 16 ani și jumătate, avea să joace primul său meci important.
„Am debutat la 16 ani și jumătate. Am ajuns printre nume mari: József Pecsovszky, Dumitrescu III, Mercea. Primul meci a fost la Timișoara, cu CFR. Am făcut 1-1. Apoi am fost convocat la echipa națională de juniori.” Deși era atras de carte, fotbalul i-a acaparat complet viața. Tinerii talentați erau deja vânați de marile cluburi din țară, iar numele lui Ienei a intrat rapid pe listele marilor antrenori.
