Vacanța de început de an a lui Theo Rose nu a debutat sub cele mai liniștite auspicii. Artista, în vârstă de 28 de ani, se află în aceste zile în Dubai, unde a plecat alături de familie, după un an extrem de solicitant din punct de vedere profesional. Deși scopul călătoriei a fost relaxarea, primele zile au fost marcate de episoade neașteptate, generate de oboseala acumulată și de presiunea ultimelor luni.
Theo păstrează o tradiție de suflet: aceea de a călători în Dubai împreună cu părinții ei. Este a treia vacanță petrecută în Emirate alături de ei, iar de această dată motivul a fost unul special. Părinții artistei au sărbătorit recent 40 de ani de căsnicie, iar cântăreața a dorit să le ofere o experiență memorabilă. Astfel, a organizat întreaga escapadă, fiind însoțită și de soțul ei, Anghel Damian, dar și de fiul lor, Sasha.
Theo Rose, început de an cu emoții în vacanță
Ajunsă la destinație, Theo a decis să împărtășească fanilor impresii din primele zile prin intermediul unui vlog postat pe Instagram. Deși vacanța ar fi trebuit să fie un prilej de detașare totală, artista a recunoscut că încă de la plecare a resimțit din plin lipsa somnului și emoțiile specifice deplasărilor. Ea a explicat că, ori de câte ori urmează să călătorească, nu reușește să se odihnească înainte de drum, ceea ce îi accentuează stările de agitație.
„Sper că vă găsesc sănătoși, oameni buni, cu acest nou daily vlog. Mergem în vacanță alături de Sasha și bunici. Prima oprire, Dubai, ca să nu fie zborul prea lung și să ajungem căpiați. Mai mult eu, care nici n-am dormit toată noaptea. Eu, când trebuie să plec undeva, nu pot să dorm, mă agit”, a povestit ea.
Obișnuită cu un program extrem de încărcat, între concerte, filmări și alte proiecte, Theo a mărturisit că primele zile de vacanță sunt, de regulă, cele mai dificile pentru ea. Trecerea bruscă de la ritmul alert din viața profesională la liniștea specifică vacanței îi provoacă o stare de apatie și o sensibilitate accentuată. Artista a recunoscut că, de fiecare dată, are nevoie de câteva zile pentru a se adapta.
„N-a fost tocmai frumos, ce credeți? M-a luat mare criză de anxietate la masă, am făcut atacuri de panică. Ușor discret, fără să mă vadă lumea, am făcut exerciții de respirație. În fine… de la oboseală și nu pot să controlez când sunt obosită”, a spus spus Theo în vlog.
Un moment mai delicat a avut loc chiar la restaurant, unde Theo a suferit un atac de panică. Cântăreața a povestit că anxietatea a apărut pe fondul oboselii și că a fost nevoită să își controleze starea prin exerciții de respirație, fără a atrage atenția celor din jur. A subliniat că astfel de episoade apar atunci când organismul este suprasolicitat și nu mai face față ritmului impus.
View this post on Instagram






















