Mirela Loșniță
Ziua nunții lui Emily trebuia să fie momentul cel mai frumos din viața ei, însă absența tatălui biologic i-a lăsat un gol greu de descris. Richard, cel care ar fi trebuit să-i fie sprijin, alesese să stea de partea fiicei vitrege, ignorând-o tocmai atunci când avea cea mai mare nevoie de el.
În camera miresei, Emily privea lung în oglindă. Rochia albă, delicată și strălucitoare, îi scotea la iveală fragilitatea, dar și puterea pe care o dobândise în anii de durere. Alături de ea, Michael, prietenul vechi al familiei, îi întinse brațul și o privi cu o căldură ce nu putea fi pusă la îndoială.
Trădare de neiertat
– Ești pregătită? întrebă el cu glasul blând, asemenea unui tată adevărat.
– Da, șopti Emily, cu lacrimi ascunse în colțul ochilor. Hai să mergem.
Ușile bisericii s-au deschis larg, iar toți invitații s-au ridicat în picioare. Muzica de nuntă a umplut încăperea, iar pașii lor răsunau hotărât pe podeaua rece de piatră. Emily simțea pentru prima dată că nu e singură: Michael mergea cu ea, demn, ca un părinte adevărat.
Pe primele rânduri, Richard stătea alături de noua sa familie. Privirea lui rece a întâlnit pentru o clipă ochii fiicei sale. Ea și-a ridicat bărbia, arătându-i că nu mai are putere asupra ei. Murmurul oamenilor din biserică creștea, mulți întrebându-se cine era bărbatul necunoscut care o conducea pe mireasă la altar. Doar cei apropiați știau adevărul.
Când au ajuns în fața preotului, Michael i-a strâns mâna lui Emily și i-a pus-o cu emoție în mâna lui John, mirele.
– Ai grijă de ea, spuse el cu glasul tremurat.
– Promit, răspunse John, privindu-l cu recunoștință.
Ceremonia a continuat, iar lacrimile de pe obrajii lui Emily erau un amestec de tristețe și eliberare. Ani de durere păreau să se ridice de pe umerii ei. Richard, în schimb, rămăsese încordat și vizibil stingher. Prezența lui nu mai conta.
După ce mirii și-au rostit jurămintele și s-au sărutat, aplauzele au umplut biserica. Emily simțea că toată comunitatea o susținea. Tatăl biologic lipsise, dar absența lui îi adusese cel mai mare câștig: puterea de a se ridica singură.
La petrecere, Michael a ridicat un pahar și a rostit un discurs simplu, dar plin de adevăr:
– Astăzi am fost tată pentru Emily. Nu prin sânge, ci prin suflet. Familia nu e întotdeauna despre legături de rudenie, ci despre alegerea de a fi acolo, de a iubi și de a sprijini. Eu am ales să fiu aici pentru ea.
Cuvintele lui au stârnit lacrimi în ochii invitaților, iar Emily l-a îmbrățișat cu toată recunoștința.
Atmosfera petrecerii a fost una de bucurie pură. Hora românească i-a unit pe toți, iar Emily, în mijlocul dansului, simțea că face parte dintr-o familie adevărată, formată din oameni care o iubeau și o respectau. Richard a plecat devreme, în tăcere, aproape neobservat. Bucuria și dragostea din jurul ei fuseseră mai puternice decât absența lui.
La final, sub cerul senin, Emily și John au rămas câteva clipe singuri. Luminile de la petrecere pâlpâiau, iar muzica se auzea în surdină. Emily și-a sprijinit capul pe umărul lui John și a spus încet:
– Astăzi am învățat că dragostea nu trebuie căutată acolo unde nu există. Trebuie să o primești de la cei care aleg să o ofere.
John a zâmbit și a strâns-o în brațe.
– Și vei avea mereu dragostea mea.
În acea clipă, Emily știa că povestea ei se rescrisese. Nu mai era fata părăsită de tatăl ei, ci femeia puternică și iubită care își găsise adevărata familie.
Acesta fusese cel mai frumos dar de nuntă.
