Ziua nunții mele ar fi trebuit să fie cea mai fericită din viața mea, un moment unic pe care să-l păstrez mereu în amintire cu bucurie și iubire. Dar ceea ce trebuia să fie o sărbătoare de neuitat s-a transformat într-un coșmar pe care nu l-aș fi putut imagina nici în cele mai întunecate vise ale mele. Îmi amintesc cum m-am trezit dimineața, plină de emoție, anticipând fiecare clipă alături de Radu, bărbatul care mă făcea să mă simt iubită și protejată. Era perfect în ochii mei – fermecător, de succes și devotat. Timp de trei ani, am trăit în iluzia că îl cunosc pe deplin, dar am descoperit în acea zi cât de puțin știam despre adevărata lui față.
„E timpul meu, în sfârșit,” i-am spus mamei, radiind de fericire, în timp ce făceam ultimele pregătiri în bucătărie înainte de nuntă. Ea m-a privit cu dragoste și mi-a împins o farfurie cu mâncare, spunându-mi cu blândețe: „Este începutul noului tău capitol, draga mea.”
Ziua nunții a început exact așa cum mi-am imaginat. Coafura și machiajul erau perfecte, iar la hotelul unde urma să se desfășoare ceremonia, totul era învăluit într-o atmosferă de basm. Radu se afla în camera alăturată, râzând și glumind cu cavalerii de onoare, iar eu mă pregăteam pentru ședința foto. Fiecare detaliu, de la rochia mea de mireasă până la muzica trupei live, era planificat cu grijă.
Ceremonia a fost splendidă. Radu, la fel de fermecător ca întotdeauna, a făcut pe toată lumea să zâmbească și să se simtă parte din povestea noastră de dragoste. Înconjurați de prieteni și familie, am simțit că trăiesc un vis. Toată lumea se bucura, râdea și dansa, iar eu eram convinsă că inima mea nu ar fi putut fi mai plină de iubire și fericire.
După cină, a venit momentul pentru toasturi și tăierea tortului. Tortul nostru de nuntă era o capodoperă: trei straturi înalte, glazurate cu o cremă de vanilie albă și decorate cu flori comestibile și detalii argintii. Arăta incredibil, ca o operă de artă. M-am simțit mândră când eu și Radu ne-am apropiat de el, ținând cuțitul împreună, pregătiți să tăiem prima felie în timp ce invitații ne priveau cu nerăbdare.
Dar în momentul în care am apăsat cuțitul în tort, am simțit ceva ciudat. Nu s-a tăiat uniform, ci a întâmpinat o rezistență neașteptată, ca și cum ar fi fost ceva solid în interior. Am râs, gândindu-mă că poate am dat peste o coloană de susținere a tortului. Însă când am tras prima felie și am privit interiorul, zâmbetul mi s-a șters instantaneu de pe față. Tortul era complet negru pe dinăuntru. Nu era ciocolată sau altceva obișnuit; era un negru intens, ca cerneala, lucios și dezgustător.
Un murmur a trecut prin mulțime, iar eu am simțit cum privirile tuturor se îndreaptă spre noi, arzându-mi pielea ca niște ace. M-am uitat la Radu, așteptând o explicație, dar fața lui era la fel de confuză ca a mea. Apoi, ceva mic și straniu a ieșit din felia de tort. Fără să stau pe gânduri, mi-am băgat degetele în stratul negru și am scos o mică figurină – un bebeluș din plastic. Am rămas blocată, incapabilă să înțeleg ce însemna acea scenă bizară.
Liniștea a devenit apăsătoare. Toată lumea privea în tăcere, iar tensiunea creștea cu fiecare secundă. În acel moment, Diana, mama lui Radu, s-a ridicat încet de la masa părinților. Fața ei era impasibilă, iar când a vorbit, vocea ei a fost ascuțită și tăioasă.
„Toată lumea, am ceva de spus,” a început ea. Murmurele s-au oprit brusc, iar atenția tuturor s-a concentrat asupra ei. O senzație de frig mi-a trecut pe șira spinării. Diana fusese mereu politicoasă cu mine, dar acum, tonul și expresia ei erau complet diferite.
Am aruncat o privire către Radu, care stătea nemișcat, privirea lui pierdută undeva spre podea. Mâinile îi strângeau marginea mesei cu putere. „Am păstrat un secret prea mult timp,” a continuat Diana, privindu-l pe Radu cu o privire aspră. „Este un secret pe care nu-l mai pot ține ascuns.”
Inima mea bătea atât de tare încât simțeam că mi se va sparge în piept. Radu nu scotea un cuvânt. L-am privit, așteptând să mă liniștească, să explice totul ca pe o neînțelegere. Dar el rămânea tăcut.
Diana a continuat, fără a-și mișca privirea de pe el. „Am contactat patiseria acum câteva săptămâni și am cerut să facă tortul astfel, pentru că e timpul ca toată lumea să afle adevărul,” a spus ea. „Radu are secrete, secrete pe care le-a ascuns prea mult timp.”
„Ce fel de secrete?” am întrebat cu vocea tremurândă, ochii fixându-l pe Radu.
Tăcerea lui era insuportabilă. În cele din urmă, Diana a rostit cuvintele care aveau să-mi schimbe viața pentru totdeauna. „Radu a fost cu alte femei. A avut relații și le-a lăsat pe unele însărcinate. Există deja trei copii și încă unul pe drum. Carina, una dintre ele, este însărcinată acum, nu-i așa, Radu?”
Simțeam cum lumea mea se destramă. Genunchii mi-au slăbit, iar figurina de plastic a căzut din mâna mea, sărind pe masă. Privirea lui Radu era în continuare ațintită spre pământ, refuzând să mă privească în ochi. Murmurele au izbucnit din nou, mai puternice de data aceasta, iar fiecare sunet era ca o lovitură de pumnal în inima mea.
„Este adevărat?” am întrebat, încercând să-mi stăpânesc vocea care tremura. Ochii lui Diana erau plini de milă când s-a uitat la mine.
Radu a ridicat capul doar pentru o clipă, iar cuvintele pe care le-a rostit m-au devastat complet. „Da, Silvia. Este adevărat.”
Cuvintele lui au fost ca o condamnare. Simțeam cum toată iubirea, toate visele și planurile pe care le făcusem împreună se spulberau într-o clipă. „Îmi pare rău, Silvia,” a spus Diana, cu o voce care de data aceasta era sinceră și plină de regrete. „Nu am putut să las să treacă această zi fără ca tu să știi adevărul. Meriți mai mult decât o viață construită pe minciuni.”
Lacrimile mi-au inundat fața. M-am uitat în jur, căutând alinare, dar toți invitații priveau cu uimire și curiozitate, fără să știe ce să facă. În acel moment, tot ce simțeam era trădare, furie și o durere copleșitoare.
„De ce mi-ai făcut asta?” am strigat la Radu, simțind cum vocea mi se sparge de durere. El nu a răspuns. Părea mic și învins, dar asta nu îmi aducea nicio consolare.
„Este totul sfârșit,” am spus, simțind o liniște rece în interiorul meu. M-am întors și am fugit de la masă, departe de privirile tuturor, departe de bărbatul care tocmai îmi spulberase lumea.
Când am ajuns la capătul aleii, mașina tatălui meu era acolo, ca un refugiu. „Hai, draga mea,” a spus el cu vocea blândă, deschizând ușa. „Te ducem acasă.”
Nu știam ce urma să se întâmple, dar un lucru era sigur: viața pe care o știusem până în acel moment se sfârșise.