Redactia.ro
Home » Stil de viață » Inedit » Tradiții de Sf. Andrei, o noapte puternic încărcată din punct de vedere mistic și spiritual

Tradiții de Sf. Andrei, o noapte puternic încărcată din punct de vedere mistic și spiritual

Noaptea de Sf. Andrei reprezintă un moment foarte puternic încărcat din punct de vedere mistic și spiritual, iar tradițiile respectate în țara noastră nu sunt deloc puține. Strămoșii noștri credeau că în această noapte domnișoarele își pot visa alesul, motiv pentru care chiar și astăzi sunt respectate ritualuri cu acest scop.

Ritualurile din această noapte variază în funcție de zonă, dar scopul tuturor este mereu același: să-și zărească alesul, cel pe care au fost sortite să-l iubească și alături de care să-și întemeieze o familie.

În cele ce vor urma, vă vom prezenta câteva tradiții pe care româncele din toată țara le respectă în noaptea de Sf. Andrei.

Tradiții de Sf. Andrei, o noapte puternic încărcată din punct de vedere mistic și spiritual

1. În urma slujbei care se ține astăzi la biserică în cinstea Sfântului Andrei, enoriașii se întorc acasă cu fire de busuioc pe care le pun în casă. Acestea sunt menite să-i apere de rău și să aducă prosperitate casei lor, dar pot fi folosite și cu alt scop.

Tinerele necăsătorite își pot așeza firul de busuioc sub pernă, iar tradiția spune că își vor visa în această noapte sortitul.

2. O tradiție mai puțin cunoscută este cea în care domnișoara necăsătorită mănâncă înainte de culcare o turtă foarte sărată, fără a consuma apă după. Turta trebuie preparată în casă chiar de ea, iar în vis se spune că i se va arăta un tânăr care ține un vas cu apă. Acesta ar fi alesul ei, cel pe care îl cunoaște încă sau nu, dar alături de care își va petrece tot restul vieții.

3. Următoarea tradiție poate fi considerată mai mult un descântec, menit să-l atragă pe sorit în viața tinerei singure, care încă îl așteaptă. „Făcutul cu ulcica” implică un vas de lut și un tăciune aprins sau o lumânare de la Paști. Vasul se întoarce cu gura în jos, apoi peste el se așează cu grijă tăciunele sau lumânarea. Se rotește apoi totul în sensul acelor de ceasornic, în timp ce este fredonat următorul descântec: „Cum învârt oala,/ Așa să se întoarcă ochii lui/ Și inima lui/ Și gândul lui la mine.”

4. Ultimul, dar nu cel din urmă ritual, este poate unul dintre cele mai cunoscute și practicate. Este vorba de ritualul oglinzii, în care tânăra nemăritată se așează dezbrăcată înainte de culcare între două oglinzi. Este important ca în fiecare mână să aibă câte o lumânare aprinsă, lumină menită să-l călăuzească pe sortit către ea.

Tradiția spune că într-una dintre oglinzi va apărea chipul celui alături de care urmează să-și trăiască viața, precum și momente din viitorul lor împreună.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: