O tragedie fără margini a lovit o familie de români stabilită de mulți ani în Spania, după ce un accident rutier violent, produs pe un drum din Villanueva de la Jara, a curmat viețile a cinci persoane, printre care și trei copilași de doar câteva luni și câțiva ani. Părinții acestora, grav răniți în coliziune, sunt internați în spital și nu au fost încă informați despre pierderea copiilor lor. Comunitatea locală este în stare de șoc, iar autoritățile locale au decretat trei zile de doliu oficial.
Accident frontal între două autoturisme: trei copii și doi adulți decedați pe loc
Evenimentul s-a produs în weekend, în apropierea localității Villanueva de la Jara, în provincia Cuenca, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal. Într-una dintre mașini se afla o familie de origine română, formată din doi adulți – tatăl de 29 de ani și mama de 26 de ani – și cei trei copii ai lor, în vârstă de 8 luni, 2 ani și 4 ani. Impactul a fost fatal pentru cei trei micuți, care au murit pe loc.
În celălalt autoturism implicat în accident se aflau patru persoane, dintre care două – în vârstă de 32 și 48 de ani – și-au pierdut viața. Ceilalți doi pasageri, cu vârste de 30 și 40 de ani, au fost răniți grav și transportați de urgență la spital cu ajutorul unui elicopter medical.
Primele concluzii ale anchetei indică faptul că accidentul a avut loc după ce una dintre mașini a pătruns pe contrasens. Potrivit autorităților spaniole și sursei El Pais, este posibil ca unul dintre șoferi să fi fost orbit de razele puternice ale soarelui, ceea ce a dus la pierderea controlului și, implicit, la producerea impactului frontal. Poliția rutieră din Spania continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia, scrie El Pais.
Părinții copiilor, în stare gravă la spital. Nu știu încă ce s-a întâmplat
Părinții celor trei copii decedați sunt internați în stare critică, dar stabilă. Medicii au evitat să le dea vestea pierderii celor mici, în condițiile în care starea lor fizică și emoțională nu le-ar permite să suporte un asemenea șoc. Un psiholog este pregătit să intervină în momentul în care va exista o fereastră medicală favorabilă pentru comunicarea acestei tragedii.
Cazul a intrat în atenția Asociației Hispano-Române din Cuenca, care a anunțat că oferă sprijin juridic și emoțional familiei afectate. Reprezentanții organizației s-au implicat activ în gestionarea situației, oferindu-se să sprijine rudele celor decedați, dar și să intermedieze relația cu autoritățile spaniole.
La Jara, în doliu
Orașul Villanueva de la Jara, localitatea în care familia română locuia de aproape două decenii, a fost profund marcat de această pierdere. Cei trei copii decedați s-au născut în acest oraș, iar părinții lor erau bine integrați în comunitate. Primăria a decis decretarea a trei zile de doliu oficial, în semn de solidaritate cu familia îndurerată.
„Transmitem cele mai sincere condoleanțe și compasiunea noastră familiei și celor dragi în aceste momente dificile”, a transmis Consiliul Local al municipiului.
În această perioadă de doliu, toate evenimentele din cadrul Săptămânii Culturale au fost anulate. Decizia a fost anunțată oficial de către primarul localității, Johanna León, care a declarat că orașul este complet consternat de pierderea suferită de această familie.
„Vestea a devastat familia și a lăsat întregul oraș consternat. Este o tragedie care a lovit în inima comunității noastre. Suntem alături de cei răniți și de rudele celor pierduți”, a spus edilul.
Sursa foto: El Pais




















