Un accident grav a avut loc în seara zilei de Paște, pe o șosea din județul Ilfov. Două vieți au fost curmate în urma impactului violent. Mașina în care se aflau cei doi tineri a părăsit carosabilul.
Autoturismul s-a izbit de un copac și s-a răsturnat. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele.
Accidentul, produs în Ciolpani
Tragedia s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 23:25, pe DN 1M, în localitatea Ciolpani. Polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier grav.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Ilfov, impactul a fost unul deosebit de violent.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism din direcția Palatul Snagov către DN 1L, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind astfel partea carosabilă. Ulterior, autoturismul în cauză, ar fi intrat în coliziune cu un arbore de mari dimensiuni, care urmare a impactului, acesta s-ar fi răsturnat pe plafon”, au transmis reprezentanții IPJ, potrivit Mediafax.ro.
Doi tineri și-au pierdut viața
În urma accidentului, atât șoferul, cât și pasagerul din dreapta față au murit. Ambii aveau doar 20 de ani. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.
Impactul cu arborele și răsturnarea mașinii au fost fatale pentru cei doi tineri.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili toate detaliile producerii accidentului. În acest caz a fost întocmit un dosar penal.
Cercetările sunt efectuate „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”. Autoritățile urmează să stabilească exact toate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragedia.






















