Scena cinematografiei mondiale a mai pierdut un actor de renume. Ian Holm, actor cunoscut pentru rolul din „Lord of the Rings” a murit la 88 de ani.
A murit Ian Holm, actorul din „Lord of the Rings”
Fanii seriilor „Hobitul” și „Stăpânul inelelor” au fost întristați de vestea morții lui Ian Holm. Actorul a jucat rolul lui Bilbo Baggins în cele două filme și adunase milioane de fani în întreaga lume. Din păcate, actorul de film și teatru s-a stins la vârsta de 88 de ani.
Potrivit unui comunicat de presă eliberat de către reprezentanții actorului, moartea a survenit în urma unor complicații provocate de maladia Parkinson, cu care se lupta de foarte mulți ani. La momentul decesului său, actorul a fost înconjurat de familie și cei apropiați. „Anunț cu mare tristețe că actorul Sir Ian Holm a murit în această dimineață la vârsta de 88 de ani. A murit pașnic în spital, împreună cu familia și îngrijitorul său”, au transmis agentul său, potrivit The Guardian.
Un palmares impresionant: un premiu BAFTA și o nominalizare la Oscar
Actorul adunase de-a lungul carierei sale mai multe premii răsunătoare, însă de departe cele mai prestigioase erau un trofeu BAFTA și o nominalizare la cele mai importante premii din industria cinematografică, Oscar.
Ian Holm deținea și un trofeu Tony pentru rolul lui Lenny din piesa lui Harold Pinter, „The Homecoming”, din 1967. De asemenea, actorul deținea trofeul „Laurence Olivier pentru rolul titular din „Regele Lear”, jucat la Royal Shakespeare Company, în 1998.
Un preferat al monarhiei britanice, Ian Holm a primitb din partea Reginei Elisabeta, pentru serviciile aduse teatrului britanic, titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, potrivit Mediafax.






















