România a pierdut un nume de referință din medicina pediatrică. Dr. Sorin Stăniloiu, medic primar în chirurgie și ortopedie pediatrică, s-a stins din viață la doar 56 de ani. Cunoscut ca „chirurgul copiilor”, acesta și-a dedicat întreaga carieră salvării celor mici, fiind o figură emblematică a Spitalului Județean de Urgență „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Timp de peste trei decenii, a fost sprijin și speranță pentru mii de părinți și copii din județul Gorj și din zonele învecinate.
Tragedie în lumea medicală
Dispariția sa prematură a adus un val de tristețe în rândul colegilor, pacienților și comunității medicale. În ultimele luni, medicul s-a confruntat cu o boală grea, iar vestea trecerii sale în neființă a fost confirmată de Spitalul Județean Târgu Jiu.
Dr. Sorin Stăniloiu a intrat pentru prima dată în sala de operații în urmă cu peste 30 de ani. De atunci, nu a încetat nicio clipă să lupte pentru viața și sănătatea copiilor. A fost o prezență constantă în Secția de Chirurgie Pediatrică, un profesionist dedicat, un coleg respectat și un mentor pentru generațiile mai tinere de medici.
Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, și-a făcut rezidențiatul în chirurgie pediatrică și ortopedie, apoi a ales să se întoarcă în orașul natal, Târgu Jiu, pentru a-și exercita profesia. A fost, pentru sute de părinți, omul care a adus alinare în cele mai grele momente.
Potrivit conducerii spitalului din Târgu Jiu, dr. Stăniloiu era recunoscut pentru competența sa profesională, pentru calmul din sala de operație și pentru empatia față de fiecare pacient în parte. A salvat zeci de mii de vieți, iar moartea sa lasă în urmă un gol imens, greu de acoperit.
Mesajul colegilor: „Un medic excepțional, un suflet nobil”
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a transmis un mesaj oficial în memoria doctorului Stăniloiu, subliniind contribuția sa deosebită la sistemul medical local și impactul pe care l-a avut în comunitate.
„Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, colectivul Secției Chirurgie Generală 2, personalul medical și ceilalți angajați ai unității sanitare transmit condoleanțe familiei și apropiaților domnului doctor Stăniloiu Virgil Sorin, care s-a stins din viață mult prea devreme. A fost un chirurg excepțional și un om deosebit și suntem cu toții profund îndurerați de pierderea dumnealui. Domnul doctor Stăniloiu a făcut parte din echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu mai bine de 23 de ani. După absolvirea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, Facultatea de Medicină și finalizarea stagiaturii și a rezidențiatului, doctorul Stăniloiu a revenit în orașul natal, unde a făcut cinste meseriei pe care a ales-o. Medic primar în specialitatea chirurgie-ortopedie pediatrică, cu o vocație extraordinară pentru medicină, Dr Stăniloiu Sorin a fost salvatorul a zeci de mii de copii din județul Gorj, dar și din județele învecinate, fiind apreciat mereu pentru profesionalismul și excelenta sa pregătire medicală. Va rămâne mereu în amintirea pacienților și a familiilor lor. A fost un profesionist exemplar, un mentor pentru colegii mai tineri, un medic respectat și un om de o noblețe sufletească rar întâlnită. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat SJU Târgu Jiu.
Sute de oameni care au trecut pragul spitalului de copii din Târgu Jiu și-au exprimat durerea în urma pierderii medicului care le-a salvat pruncii. Pe rețelele sociale, numeroase mesaje de condoleanțe au venit din partea părinților recunoscători și a celor care l-au cunoscut personal pe dr. Stăniloiu.
Trupul neînsuflețit al doctorului Sorin Stăniloiu a fost depus la Capela Eden din Târgu Jiu, pe strada Narciselor. Cei care doresc să-și ia rămas bun de la medicul care a marcat zeci de ani medicina pediatrică locală o pot face în zilele de joi, vineri și sâmbătă.