Redactia
Ovidiu Stoica a luptat în războiul din Ucraina și s-a întors acasă transformat și traumatizat. Cuvintele lui îți rămân în minte după ce îl asculți și realizezi, poate, că numai dacă ajungi vreodată pe front poți să înțelegi cu adevărat ce se întâmplă acolo.
Ovidiu Stoica, românul care a luptat în războiul din Ucraina, s-a întors acasă transformat și traumatizat: „Să omori e foarte ușor. Știi ce e greu? Să trăiești după aia”
Iată povestea lui Ovidiu Stoica, prezentată de Recorder. Ovidiu e un bărbat de 37 de ani din Cugir care s-a întors de pe frontul din Ucraina, acolo unde s-a înrolat voluntar. Și nu s-a întors oricum, ci altfel. De parcă nu ar mai el însuși.
„Nu știu ce s-a întâmplat, dar nu mai sunt eu”, spune Ovidiu Stoica.
Românul a locuit mult timp în Spania, unde în trecut a făcut închisoare pentru că a încercat să jefuiască o bancă.
După izbucnirea războiului în Ucraina, a decis să facă ceva: a venit în România și a făcut voluntariat la Isaccea, apoi s-a înrolat în Legiunea Internațională a Ucrainei, care adună voluntari din toată lumea și s-a oferit să lupte de partea ei în războiul cu rușii. Ovidiu Stoica a fost trimis, ulterior, în prima linie.
Reporter: „Cât ai stat în zona roșie?”
Ovidiu Stoica: „Circa o lună jumate, 35-40 de zile, cam așa. Credeam că rolul meu e să scap oameni, să salvez oameni, dar, practic, noi apăsam pe trăgaci”.
Ovidiu Stoica: „Aș vrea să șterg tot ce am făcut acolo. Aș face altceva. (…) Să arunc cu bomboane. Nu cu bombe. Să-i ajut, nu să fac ce am făcut”.
Reporter: „Ce-ți trece prin minte când ești acolo, în focul războiului?”
Ovidiu Stoica: „Să nu mai tragă. Cel puțin, eu la asta mă gândeam. Să nu mai tragă, să nu mai tragă, să se oprească. Tot timpul trag. Nu știu cum aș putea să îți descriu sentimentul. Sunt foarte multe momente dificile, dar când zici asta e, practic, nu mai gândești. Faci ce e mai logic și încerci să mai respiri, încerci să mai trăiești și vrei să fugi, dar nu ai unde”.
„Sentimentul de frică de moarte nu știu cum e… Nu pot să zic cum e. Nu știi dacă e adrenalina de vină, nu știam dacă ne-au băgat ceva în mâncare, doar voiam să avansăm și să oprim să nu se mai audă poc, poc, poc, poc tot timpul. Mergeam înainte”.
„Aveam în jur de 250-260 de gloanțe, care, în teorie, trebuiau să îți ajungă pentru câteva ore, însă rămâneam fără ele în circa 10 minute. Tot timpul rămâneam fără cărtușe. Însă, da, trăgeam foarte, foarte mult”, a mai spus românul.
Reporter: „Crezi că ai omorât oameni?”
Ovidiu Stoica: „E foarte, foarte, foarte ușor să omori. Știi ce e greu? Să trăiești după aia”.
Ovidiu: „Sunt foarte mulți care, la fel ca și mine, văd, se uită la televizor și văd copii morți, femei violate, bătute, chestii urâte ce se întâmplă în război și vor să meargă să facă ceva bine. Vrei să ajuți cu ceva? Trimite prin poștă o pâine, un biscuite, dar nu te duce gândindu-te că dacă te vede lumea cu o pușcă în mână, gata, s-a terminat războiul. Nu, tată. E mai rău. Nu”.
„Stai acasă. Și asta le zic tuturor care îmi scriu și vor și ei să ajungă acolo. Nu, tati, stai acasă. Păi, de ce, că tu ai fost, tu ai luptat… Da, tati, și ți se pare că sunt bine? Ți se pare că m-am întors bine, că sunt fericit, că am schimbat, am făcut ceva?”.
Ovidiu s-a întors de pe front un picior distrus, în urma unui „accident” despre care nu vrea să spună mai multe.
„Niciodată nu aș fi căzut prizonier. Să îți zic și de ce. Ca și prizonier, te torturează, te maltratează, te interochează, vrei sau nu dai informații și la urmă tot te omoară. Așa că, după ce dracu să mai prelungesc tot procesul? Practic, noi suntem considerați ca… Cuvântul mercenar e bun. Suntem considerați jegul. Căcatul. Cel mai rău din armată. Chiar și noi vrem să credem că nu am fost mercenari”.
Mărturiile lui te pot cutremura și te pot pune în fața unei realități cumplite și a unui alt război decât cel pe care îl știm de la televizor sau de pe rețelele sociale, a relatat Recorder.
