Un incendiu devastator a lăsat mai multe familii fără un acoperiș deasupra capului în comuna Mănăstirea Cașin, din Bacău. Trei case și mai multe anexe gospodărești au fost mistuite de flăcări, iar două familii, inclusiv cu copii mici, au rămas pe drumuri în plină iarnă. Potrivit pompierilor, incendiul ar fi izbucnit din cauza unui coș de fum neizolat corespunzător.
Focul s-a extins în câteva minute
Incendiul a pornit de la locuința unui cuplu de vârstnici și s-a propagat rapid către grajdurile cu animale și apoi la alte două gospodării învecinate. Oamenii au reușit să iasă la timp din case și să salveze animalele, însă flăcările au cuprins rapid construcțiile.
Mădălina Damaschin, proprietara uneia dintre casele distruse, a povestit momentele de groază trăite:
„Era totul în flăcări. M-a sunat soțul că a venit și el de la muncă și mi-a spus că casa noastră e în flăcări. Mulțumim lui Dumnezeu că noi, ca persoane, suntem bine și nu erau copiii acasă.”, potrivit PRO TV.
Un alt localnic, Viorel Tălpău, spune că focul s-a răspândit într-un timp extrem de scurt:
„Într-o fracțiune de secundă scrum s-a făcut totul, era flacără imensă. De la o gospodărie la toate trei s-a dus. Am încercat cu gălețile, dar nu puteam să stăm, trebuia să stăm departe, că ardeam și noi.”
Ani de muncă, pierduți într-o clipă
Fiul bătrânilor din prima gospodărie afectată s-a întors de urgență din străinătate, după ce a aflat de tragedie.
Alexandru Constantin a declarat:
„Minim 4 ani numai ai mei de muncă aici.”
Reprezentanții ISU Bacău au confirmat cauza probabilă a incendiului.
Ancuța Socaci, purtător de cuvânt al ISU Bacău, a precizat:
„Trei case de locuit și 3 anexe gospodărești. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost stabilită ca efect termic: coș de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile.”
Solidaritate și sprijin din partea autorităților
Din locuințele distruse, în care trăiau inclusiv doi copii mici, au mai putut fi salvate foarte puține bunuri. Comunitatea locală s-a mobilizat rapid pentru a-i ajuta pe cei loviți de nenorocire.
Florin Dragoș, vecin al familiilor afectate, spune că oamenii din sat încearcă să fie solidari:
„Da, să fim alături, să ajutăm cu ce se poate. Îi ajutăm și cu niște bani, îi ajutăm și cu munca.”
Primarul comunei, George Adrian Bucur, a anunțat primele măsuri de sprijin:
„Vom acorda 20 de metri cubi de lemn de lucru pentru fiecare familie. Am demarat procedurile pentru ajutorul Guvernului care se acordă în cazul calamităților.”
Până la găsirea unor soluții pe termen mai lung, familiile rămase fără case au fost nevoite să se adăpostească temporar la rude sau vecini, în timp ce comunitatea și autoritățile încearcă să le ofere sprijinul necesar pentru a depăși această dramă.
Sursa foto: Arhivă






















