Redactia.ro
Home » Stil de viață » Trucul care te ajută să scapi de miroscul urât din bucătărie. Ei nevoie de câteva ingrediente pe care oricine le are în casă

Trucul care te ajută să scapi de miroscul urât din bucătărie. Ei nevoie de câteva ingrediente pe care oricine le are în casă

După ce ai gătit în bucătărie, este posibil să rămână un miros persistent care poate fi incomod și neplăcut. Cu toate acestea, există soluții simple și eficiente pentru a scăpa de acest miros folosind ingrediente obișnuite pe care le ai deja în casă.

Iată în cele ce urmează câteva modalități prin care poți elimina mirosurile neplăcute din bucătărie. Ingredientele folosite stau la mâna oricui și, cel mai probabil, se află deja în gospodăriile tuturor.

Oțetul și bicarbonatul de sodiu, prietenii gospodinelor

Oțetul este unul dintre cele mai versatile produse de curățare și poate fi, de asemenea, folosit pentru a neutraliza mirosurile din bucătărie. Un mod simplu de a utiliza oțetul este să-l fierbi într-o oală mică pe aragaz. Pune aproximativ jumătate de cană de oțet și lasă-l să fiarbă timp de 15 minute. Aburii emanați vor ajuta la înlăturarea mirosului persistent de prăjeală, indiferent dacă ai gătit pește, cartofi sau șnițele. De asemenea, oțetul are proprietăți de curățare și poate elimina grăsimea depusă pe suprafețele din bucătărie. Poți să faci și o soluție de curățare din oțet diluat cu apă și să ștergi suprafețele cu ea pentru a elimina particulele de grăsime.

Bicarbonatul de sodiu este un alt ingredient eficient pentru eliminarea mirosurilor neplăcute din bucătărie. Poți plasa o cutie mică sau un recipient deschis cu bicarbonat de sodiu în bucătărie pentru a absorbi mirosurile în exces. De asemenea, poți face o pastă din bicarbonat de sodiu și apă și să o folosești pentru a curăța cuptorul sau alte suprafețe care rețin mirosurile. Unde mai pui că un plic de bicarbonat de sodiu costă mai puțin de 2 lei. Este un ingredient nu doar accesibil, dar și foarte ieftin.

Alte trucuri necunoscute

Oțetul și bicarbonatul de sodiu sunt cunoscute pentru proprietățile lor absorbante de mirosuri. Poți să încerci să pui o cană cu oțet pe masă, într-un bol, peste noapte. De asemenea, poți să pui bicarbonat de sodiu într-un vas pe blatul bucătăriei. Până dimineață, aceste două ingrediente vor neutraliza mirosurile neplăcute din încăpere. Un alt truc folosește lămâia și scorțișoara. Cele două au arome plăcute și pot fi folosite pentru a împrospăta aerul din bucătărie. Pune feliile de lămâie și câteva bețe de scorțișoară într-o oală mică cu apă și lasă-le să fiarbă ușor pe aragaz. Aroma proaspătă va ajuta la mascarea mirosurilor neplăcute și la împrospătarea aerului din încăpere.

Cafeaua proaspăt preparată poate fi o modalitate eficientă de a masca mirosurile de prăjeală din bucătărie. Scoate ibricul și pregătește o cafea aromată. Aroma puternică a cafelei poate acoperi mirosurile neplăcute și poate împrospăta aerul din bucătărie. Un alt truc eficient pentru eliminarea mirosului de prăjeală este să pregătești o combinație de unt, zahăr și scorțișoară. Pune puțin unt pe o coală de hârtie de copt într-o tavă și presară puțin zahăr și scorțișoară deasupra. Lasă tava în cuptorul încălzit la 200 de grade Celsius pentru maximum o oră. Acest truc nu doar că va elimina mirosul neplăcut, dar va lăsa și o aromă plăcută în bucătărie.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: