Georgescu Dragos
Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu a revenit în atenția publică, după ce mai multe surse au confirmat că acesta se află internat în stare gravă. Însă, dincolo de îngrijorările legate de evoluția medicală a fostului șef de stat, spațiul public a fost marcat de o reacție puternică – și controversată – venită din partea artistului Tudor Chirilă. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, cântărețul a relansat discuția despre rolul lui Ion Iliescu în istoria postdecembristă a României, criticând dur moștenirea acestuia și acuzându-l că a deturnat direcția democratică a țării încă din primii ani de după Revoluție.
Tudor Chirilă, reacție tranșantă despre Ion Iliescu. Cum îl numește artistul pe fostul președinte al României
Tonul folosit de Tudor Chirilă este unul fără menajamente și reflectă o perspectivă dură asupra anilor de tranziție conduși de Iliescu. De la acuzații privind manipularea electoratului, până la consolidarea unei oligarhii securisto-politice și complicitatea sistemului de justiție, mesajul artistului reia o serie de teme sensibile care încă divizează opinia publică românească.
Postarea lui Tudor Chirilă începe cu o paralelă simbolică între degradarea stării de sănătate a lui Ion Iliescu și starea generală a României. Artistul subliniază faptul că, dincolo de durata biologică a unei vieți, rămân faptele și consecințele acestora:
„Ion Iliescu e în stare critică, la fel ca România. Dar istoria nu ține cont de durata vieții, ci de fapte.”
Această introducere plasează întregul mesaj într-un registru critic, punând accent pe impactul deciziilor luate de fostul președinte asupra traiectoriei țării. Nu este vorba despre un atac la persoană în sensul strict, ci despre un rechizitoriu adresat unei epoci și unei moșteniri politice considerate toxice de către autorul mesajului.
Chirilă nu se oprește la metafore, ci trece rapid la acuzații punctuale. Printre cele mai importante, artistul îl acuză pe Iliescu de formarea unei oligarhii care a capturat statul încă din anii ’90, blocând dezvoltarea democratică reală a țării.
Tudor Chirilă îl numește pe fostul președinte „tătucul preluării acestei țări de către o oligarhie securisto-politică.”
Artistul revine asupra alegerilor din mai 1990, considerate de mulți un moment de cotitură pentru România postcomunistă. Ion Iliescu a câștigat atunci cu un scor uriaș, însă, potrivit lui Tudor Chirilă, această victorie nu a fost una curată, ci rezultatul unei campanii bazate pe manipulare și dezinformare.
Chirilă afirmă că românii, ieșiți dintr-o jumătate de secol de dictatură comunistă, nu au avut instrumentele necesare pentru a înțelege cu adevărat oferta democratică. În acest context, figura lui Ion Rațiu – promotor al punctului 8 din Proclamația de la Timișoara și al valorilor occidentale – a fost marginalizată, în timp ce FSN a acaparat electoratul cu sloganuri populiste, cel mai cunoscut fiind „Nu ne vindem țara”.
„Românii, cu discernământul paralizat de cincizeci de ani de comunism, nu au fost capabili să înțeleagă mesajul democratic al lui Rațiu. În schimb, sloganul FSN a avut un impact uriaș.”
Acest slogan, considerat de Chirilă un simbol al manipulării colective, ar fi contribuit la respingerea reformelor reale și la menținerea în funcții cheie a vechii elite comuniste, sub o formă redesenată, dar cu aceleași interese de grup.
Consolidarea prin minciună, violență și diversiune
Una dintre cele mai dure acuzații aduse de artist fostului președinte vizează maniera în care și-a consolidat puterea. Tudor Chirilă afirmă că Ion Iliescu a folosit toate mijloacele posibile pentru a se menține la conducere: minciuna, violența și diversiunea. Astfel, FSN – formațiune care, teoretic, avea misiunea de a organiza primele alegeri libere – s-a transformat rapid într-un partid politic cu vocație de guvernare, fapt considerat de mulți o deturnare a intenției inițiale a Revoluției.
În acest context, mineriadele sunt amintite ca unul dintre cele mai grave episoade de violență împotriva propriului popor din istoria recentă. În iunie 1990, minerii chemați de Iliescu la București au reprimat brutal manifestațiile din Piața Universității, ceea ce a dus la rănirea a sute de persoane și la moartea altora. Chirilă numește acest episod „un atac concertat împotriva spiritului democratic”.
„Iliescu şi-a consolidat poziția prin minciună (FSN a devenit partid deşi nu trebuia decât să organizeze alegerile), violență împotriva propriului popor (mineriadele), diversiune.”
Tudor Chirilă nu se oprește doar la trecutul politic, ci aduce în discuție și o altă temă fierbinte: justiția și lipsa ei de reacție în fața marilor abuzuri comise în perioada postdecembristă. Potrivit artistului, justiția a fost timp de peste 15 ani complice cu cei care au capturat statul român. Dosare importante au fost tergiversate sau închise, iar atunci când s-au dat condamnări, prejudiciile nu au fost recuperate.
Printre exemplele menționate de artist se află dosarele lui Adrian Năstase, Dan Voiculescu și Elena Udrea – figuri politice marcante, condamnate în instanță, dar care, în opinia publică, au rămas cu o parte considerabilă din averi.
„Justiția nu a deranjat pe nimeni dintre cei care au confiscat țara asta.”
Mesajul trimite astfel către o altă fațetă a sistemului postdecembrist: aceea în care legea a fost aplicată selectiv, iar oamenii simpli au avut puține șanse reale de a obține dreptate în fața sistemului.
Pensii speciale, reformă și susținerea proiectului Bolojan
Un alt punct important din mesajul lui Tudor Chirilă este referirea la pensiile speciale, subiect care a revenit constant în dezbaterea publică, mai ales în contextul eforturilor de reformă ale guvernului condus de Ilie Bolojan.
Artistul cere eliminarea acestor pensii pentru categoriile privilegiate, în special magistrați, considerând că aceste sume nu sunt justificate nici moral, nici economic. Propune plafonarea pensiei la 70% din salariul net și stabilirea unei vârste unice de pensionare: 65 de ani, fără excepții.
„Pensiile speciale trebuie eliminate. Magistrații nu pot fi mai presus decât restul cetățenilor. Vârsta unică de pensionare ar trebui să fie 65 de ani.”
Chirilă își exprimă și sprijinul față de proiectul de reformă propus de premierul Bolojan, dar, în același timp, critică dur lipsa de voință politică reală în implementarea acestuia. În opinia sa, partidele sunt complet capturate de interese obscure, ceea ce face imposibilă o schimbare reală:
Această afirmație vine ca un diagnostic dur la adresa întregii clase politice, pe care o consideră incapabilă să răspundă nevoilor reale ale populației.
În finalul mesajului său, Tudor Chirilă nu se limitează la acuzații, ci lansează și un apel către cetățeni. El consideră că schimbarea nu poate veni doar de sus, ci trebuie susținută de o societate care își cunoaște istoria și este pregătită să o asume. Artistul invită la o privire lucidă asupra trecutului recent, fără idealizări și fără amnezie colectivă.
Criticile aduse lui Ion Iliescu nu vizează doar o persoană, ci o întreagă epocă în care tranziția de la comunism la democrație a fost profund viciată. Pentru Chirilă, acest trecut netransparent stă la baza multora dintre disfuncționalitățile actuale – de la sistemul politic, până la justiție și administrație.
Astfel, mesajul său se transformă într-un act de acuzare simbolic, dar și într-o formă de protest împotriva uitării. În opinia lui Tudor Chirilă, România are nevoie de o reformă profundă, dar și de o reconciliere cu propriul trecut – nu prin negare, ci prin adevăr.
În contextul în care fostul președinte Ion Iliescu se află într-o stare medicală critică, mesajul lui Chirilă capătă și o dimensiune simbolică. Este un moment de bilanț, dar și de conștientizare colectivă a faptului că tranziția postcomunistă nu s-a încheiat nici azi, iar rănile ei încă sunt deschise.
