Toamna și-a făcut debutul, iar prima săptămână a lunii septembrie a fost una călduroasă, chiar caniculară pe alocuri. Chiar dacă vremea se menține în continuare una destul de bună pentru această perioadă a anului, vor apărea și precipitațiile.
Când se întorc ploile în România
Deși începutul lunii a fost mai cald decât de obicei, treptat vremea devine mai instabilă, cu șanse crescute de ploi în toată țara. Meteorologii au anunțat că, în intervalul 9 septembrie – 7 octombrie, în cea mai mare parte a ţării temperaturile maxime se vor menţine uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, dar vor exista şi intervale în care va ploua destul de mult.
Anunțul meteorologilor
„Pe parcursul zilei de sâmbătă vor mai fi unele înnorări și pe alocuri averse în general slabe cantitativ și trecător descărcări electrice în partea estică a teritoriului, iar temperaturile maxime ale zilei de sâmbătă se vor încadra în general între 25 și 31° și duminică ne așteptăm la valori termice mai ridicate față de norme în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în sud și în vest, precum și în parte nord-vest, unde temperaturile vor urca până la 32-33°.
La începutul săptămânii viitoare se schimbă puțin situația din punct de vedere al ploilor, pentru că acestea treptat vor aborda regiunile din jumătatea vestică a țării, unde ne așteptăm și la cantități de apă local mai însemnate, iar tendința este că aria ploilor să se extindă și să cuprindă treptat toate regiunile țării, iar marți să avem ploi în aproape toată țara, însoțite și de descărcări electrice și vor fi chiar și condiții de grindină, a precizat Oana Păduraru de la Administrația Națională de Meteorologie.
Mai exact, de săptămâna viitoare se anunţă precipitații în întreaga ţară, dar mai ales în zonele montane. Conform meteorologilor Accuweather, se vor semnala fenomene meteo extreme, iar temperaturile vor scădea brusc. Vor fi ploi în majoritatea zonelor țării, dar cele mai afectate zone vor fi cele de la munte.
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate pentru această perioadă
În săptămâna 09.09.2024 – 16.09.2024, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
În a doua jumătate a lunii septembrie, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile estice și nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Foto: pixabay