Redactia.ro
Home » Monden » Uite ce note au luat la Bac vedetele din România! Andra, Andreea Bălan, Mihai Trăistariu și Bianca Drăgușanu se mândresc cu mediile lor

Uite ce note au luat la Bac vedetele din România! Andra, Andreea Bălan, Mihai Trăistariu și Bianca Drăgușanu se mândresc cu mediile lor

GALERIE FOTO (4)

Ce note au luat la Bac vedetele din România este întrebarea pe care și-o pun mulți fani. Chiar dacă în unele cazuri, altele erau preocupările lor principale la vremea examenului maturității, iată cu nu au uitat de școală. Andra, Andreea Bălan, Mihai Trăistariu și chiar Bianca Drăgușanu se mândresc cu mediile lor!

Multe vedete din România se mândresc cu notele de la Bac. Chiar dacă deja se împărțeau între școală și concerte, Andra și Andreea Bălan au obținut o rezultate mari la examenul maturității! Însă nu sunt singurele, iată ce note au luat la Bac vedetele din România.

Ce note au luat la BAC vedetele din România

Despre examenul de Bacalaureat știm încă de mici, iar profesorii și părinții ne-au povestit și pregătit pe majoritatea încă de pe băncile școlilor pentru acest examen important de la sfârșitul liceului.

În multe cazuri, Bacul este decisiv pentru admiterea la facultate și pentru parcursul profesional. Nu neapărat și pentru cei care și-au ales de mici un drum în viață, am putea spune, așa cum sunt vedetele. Însă iată că multe dintre ele au reușit să se împartă bine între școală și succes, reușind să obțină rezultate bune la examene. Iată ce note au luat la BAC vedetele.

Ce notă a luat Andra la Bac

Andra a trecut cu brio peste Bac, în 2005. Cântăreață a luat note bune la examene, iar media finală de la Bac a fost 9,07 și asta cu toate că avea deja concerte și nu s-a concentrat exclusiv pe examen.

Andra a absolvit, mai apoi, Facultatea de Pedagogie Muzicală a Universității Spiru Haret.

Ce notă a luat Adela Popescu la Bac

Și Adela Popescu se poate lăuda cu notele de la Bac! A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, cu nota maximă la proba „Arta actorului”. Media finală de la Bac a fost 9,28. În cele din urmă, a absolvit Facultatea de Teatru, Specializarea „Artele spectacolului”, cu 10 pe linie!

Ce notă a luat Mihai Trăistariu la Bac

Mihai Trăistariu a reușit să obțină media generală 9,88 la examenul maturității. Cea mai mică notă luată la BAC de artist a fost 9,62, la Limba și Literatura română. În cele din urmă, a absolvit Facultatea de Matematică în cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, specializarea matematică-informatică, dar și Facultatea de Actorie, în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.

Ce notă a luat Marius Moga la Bac

Celebru încă de tânăr pentru muzica lui, Marius Moga a studiat la Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia, iar la examenul de Bac a obținut media finală de 9,30.

Moga a absolvit Facultatea de Sociologie, mai apoi.

Ce notă a luat Bianca Drăgușanu la Bac

Bianca Drăgușanu s-a lăudat cu diploma sa de BAC pe Facebook. A dat examenul în 2002, după ce a absolvit Liceul de Informatică din Petroșani. Blondina a reușit să obțină media generală 8,95.

În cele din urmă, Bianca Drăgușanu a vrut să urmeze Facultatea de Științe Economice și Management, însă nu a terminat-o.

Ce notă a luat Alexandra Stan la Bac

Alexandra Stan a devenit cunoscută atât în România, cât și în lumea largă, piesele ei fiind auzite și în Marea Britanie, SUA şi Canada. În 2008, Alexandra Stan a dat Bacul și a reușit să obțină media finală de 9,13. S-a înscris, mai apoi, la Facultatea de Management „Andrei Șaguna” din Constanța.

Ce notă a luat Andreea Bănică la Bac

Andreea Bănică era deja cu gândul la muzică în perioada examenului maturității. Și chiar dacă recunoaște că nu s-a dat în vânt prea mult cu învățatul, a luat Bacul cu o notă bună.

„Am terminat Liceul Teoretic de limbi străine din Eforie Sud, cu 8,35 media la Bac. Nu am fost eu cea mai bună, pentru mine era importantă muzica și cam atât.”, a mărturisit Andreea Bănică la o emisiune cu ceva timp în urmă.

Ce notă a luat Andreea Bălan la Bac

Andreea Bălan și-a trăit adolescența pe scenă. La 18 ani, avea un succes nebun cu trupa Andre, dar cu toate concertele , nu și-a neglijat studiile și a obținut o notă foarte bună la Bacalaureat.

“Am avut media 9 la Bac. Am învățat foarte mult în ultimul an, pentru că în primii 3 ani eram în Andre și am fost mai tot timpul plecată. Plecam vineri, mă întorceam luni. Dar în clasa a XII -a, începând cariera solo, am avut timp să recuperez. Făceam foarte multe meditații. Practic, în clasa a XII-a am recuperat anii pe care i-am pierdut. Aveam o presiune constantă de la mama mea, care voia neapărtat să fac o facultate, dar și de la tatăl meu care voia să mergem în continuare cu concertele. Eu ca și copil voiam să-i mulțumesc pe ambii părinți și atunci a fost destul de greu. Mama a zis că trebuie facultate chiar dacă nu o să profesezi. Și am făcut facultatea de Jurnalism, deși nu o să profesez niciodată.”, a povestit acum ceva timp Andreea Bălan, într-o emisiune Antena 1.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: