Redactia.ro
Home » Știri » ULTIMA ORĂ! S-a confirmat al doilea caz de infectare cu variola maimuței în România

ULTIMA ORĂ! S-a confirmat al doilea caz de infectare cu variola maimuței în România

Autoritățile sanitare din România sunt în alertă după ce o a doua persoană a fost confirmată cu variola maimuței. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani.

Al doilea român infectat cu variola maimuței

Potrivit ministerului Sănătății, o a doua persoană s-a prezentat săptămâna trecută la o clinică medicală din București pentru a se testa, iar rezultatele au confirmat astăzi că pacientul este infectat cu variola maimuței.

Din fericire, și-n cazul acestui pacient starea de sănătate este una stabilă. „Starea bărbatului este bună și acesta va rămâne în izolare. A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți”, anunță ministerul Sănătății.

Din primele informații, cei doi români infectați cu varicela maimuței nu au avut contact unul cu celălalt, ceea ce înseamnă că virusul a început să se transmită și pe teritoriul țării noastre.

Pacientul 0 s-a prezentat după 4 zile de simptome

În aceste momente, angajații ministerului Sănătății fac anchete epidemiologice în cazul ambelor cazuri de infectare cu varicela maimuței, pentru a stabili contacții direcți.

Amintim că pacientul 0 s-a prezentat la spital la patru zile de la debutarea simptomelor. Acum el se află internat în spital și va rămâne izolat timp de 21 de zile.

În cazul acestui prim pacient, se știe că ar fi intrat în contact cu o persoană care a călătorit în ultimele săptămâni în mai multe țări, unde sunt înregistrate cazuri de infectare cu variola maimuței.

Ministerul Sănătății: „Nu se răspândește cu ușurință”

În ciuda cazurilor nenumărate la nivel mondial, Ministerul Sănătății dă asigurări că variola maimuței nu se transmite cu ușurință: „Oricine are contact apropiat cu cineva cu variola maimuței se poate infecta. Este important să înțelegeți că variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între oameni, ci necesită un contact apropiat. Majoritatea cazurilor recente s-au prezentat la clinicile pentru boli cu transmitere sexuală unde au fost testati negativ pentru infecții cu transmitere sexuală obișnuite”.

Printre simptome se numără: erupții cutanate și leziuni la nivelul organelor genitale și anusului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: