Alexandra Duckadam (45 de ani), soția legendarului portar, a vorbit cu jurnaliștii printre lacrimi în timp ce se afla la Arena Națională, acolo unde trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam a fost depus pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Cu vocea tremurândă, aceasta a povestit despre momentele dificile prin care a trecut în ultimele zile.
Ultimele clipe ale lui Helmut Duckadam
Helmut a fost internat joi în spital din cauza unor dureri severe la spate. Starea lui s-a deteriorat rapid, iar luni a suferit un infarct.
În jurul orei 11:00, la vârsta de 65 de ani, legendarul portar a decedat. Trupul său a fost depus la Arena Națională marți, unde foști colegi, personalități din sport și fani s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Alexandra Duckadam: „A fost ca un tăvălug”
„Toate s-au întâmplat ca un tăvălug. De data asta, ne-a luat prin surprindere. Nu am fost pregătiți. Dacă până acum la operații lua în calcul și mă pregătea, de data asta a fost fără preaviz. El s-a internat pentru o durere de spate. Lucrurile au degenerat de acolo. Joi s-a internat. Miercuri spre joi noapte l-au luat durerile de spate.
O infecție care nu se știe de unde a plecat, unde a migrat. Atât a fost lupta lui. M-a pregătit de când m-a întâlnit că este un om bolnav. I-am promis că îi voi fi alături până la final, indiferent de situație.
Noi vom face tot să-i păstrăm cu cinste numele. A spus că numele lui este singura moștenire. Trebuie să-l păstrăm intact. A fost un om iubit. oriunde mergeam, lumea voia să îi strângă mâna, să pună mâna pe el”, a declarat Alexandra Duckadam, la Digi Sport 1.
Helmut Duckadam, un simbol al fotbalului românesc
Helmut Duckadam va rămâne în istoria fotbalului mondial drept eroul finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, când a apărat patru lovituri de departajare consecutive, aducând trofeul echipei Steaua București. Performanța sa unică i-a adus o recunoaștere internațională, fiind considerat unul dintre cei mai mari portari din istorie.
Pe lângă realizările sportive, Duckadam a fost o figură respectată și pentru onestitatea și modestia sa, calități care i-au adus aprecierea atât a colegilor, cât și a suporterilor. Ultimul său gest – organizarea unei ceremonii deschise pentru fanii săi – evidențiază încă o dată relația specială pe care a avut-o cu cei care l-au susținut de-a lungul carierei.