Moartea Minervei, pe numele său real Gabriela Dima, a îndoliat lumea astrologiei și a lăsat un gol imens în rândul celor care i-au urmărit previziunile și au apreciat pasiunea cu care și-a dedicat viața acestui domeniu. Regretata astrologă s-a stins din viață pe 7 martie 2025, la vârsta de 67 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă, pe care a ales să o țină departe de ochii publicului. În zilele următoare, Minerva va fi condusă pe ultimul drum, iar cei care au iubit-o și respectat-o își vor putea lua rămas-bun de la ea. Trupul său neînsuflețit va fi transportat la Arad, acolo unde își va găsi odihna veșnică, alături de mama sa.
Unde va fi depus trupul Minervei înainte de înmormântare
Potrivit FANATIK.ro, sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei va fi depus la Capela Bisericii Dichiu din București, unde apropiații și admiratorii îi vor putea aduce un ultim omagiu. Aceasta va rămâne acolo luni, 10 martie, între orele 9:00 și 13:00.
După acest moment de reculegere, trupul Minervei va fi transportat la Arad, orașul unde se află și mormântul mamei sale. Conform surselor, înmormântarea va avea loc marți, 11 martie, zi în care cei care au cunoscut-o vor putea să îi spună adio și să își arate respectul pentru contribuția sa în domeniul astrologiei.
Pierderea Minervei este resimțită de numeroși oameni, de la colegii de breaslă până la cei care i-au urmărit cu interes analizele astrologice și previziunile de-a lungul anilor.
Fiica de suflet a Minervei, mărturii emoționante despre ultimele ei clipe
Printre cei mai afectați de pierderea Minervei se numără și Sanda Ionescu, organizatoarea evenimentului Astro Anima, care o considera pe Minerva ca pe o mamă spirituală. Într-un interviu recent, aceasta a vorbit despre legătura specială pe care o avea cu Minerva și despre ultimele clipe ale acesteia.
„Eu îi ziceam mama, iar ea îmi zicea că sunt fiica ei din alte vieți, deci legătura a fost una foarte puternică și este dincolo de planul fizic.”
Sanda Ionescu a mărturisit că Minerva a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă în ultimele luni, iar toamna anului trecut a fost cea mai grea pentru ea.
„Ultima oară am vorbit cu ea de ziua ei și făceam glume cu ea. I-am urat un iubit, o scoteam din stările astea. Mi-a spus că leșină, că îi e rău. De când s-a internat în spital, nu am mai vorbit cu ea, nu mai răspundea la telefon.”
Legătura dintre cele două era una profundă, Minerva lăsându-i Sandei biblioteca sa personală, un adevărat tezaur de cunoștințe astrologice. Aceasta a fost una dintre ultimele dorințe ale regretatei astroloage, care și-a dorit ca moștenirea sa să fie preluată de cineva care să o prețuiască și să o ducă mai departe.






















