Redactia
Un băiețel sărman, cu mama aflată în comă, în spital, stătea cu zilele flămând la școală, fără pachețel la prânz. Într-o zi, a observat că acest lucru s-a schimbat și a decis să afle mai multe.
Un băiețel sărman, cu mama în comă, stătea flămând la școală, fără pachețel la prânz. Până într-o zi, când a observat un lucru neobișnuit
Iată povestea lui Stuart, un băiețel sărac în vârstă de 10 ani, asemenea multor copii din România. La școală, la ora prânzului, Stuart a pretins de multe ori că nu îi e foame doar pentru a nu-și scoate pe masă cutia goală, fără pachețel, în fața colegilor care aveau ce să mănânce.
Zilnic, el mergea la școală cu ghiozdanul în spate și fără mâncare și niciunul dintre colegii lui de clasă nu știa că nu avea mâncare pentru că întotdeauna se prefăcea că nu îi e foame.
„De ce nu mănâncă cu niciunul dintre noi?”, se întrebau colegii lui.
„Hei, ia uitați! Copilul singuratic din clasa noastră!”, mai spuneau alții, care râdeau de el.
Pe atunci, mama lui Stuart avusese un accident grav. Deși supraviețuise, era în comă. Așa că, acasă, copilul mai rămăsese doar în grija unei bunici, care a fost nevoită să strângă cureaua. În fiecare dimineață, Stuart o implora pe bătrână să nu-l mai trimită la școală cu cutia de prânz goală.
„M-am săturat să mă prefac că nu mi-e foame când, de fapt, îmi este”, spunea băiatul, cu tristețe și o seninătate resemnată, deopotrivă.
„Aș putea economisi spațiu în ghiozdan decât să car chestia aia goală”, mai spunea el.
Bunica lui era zdrobită să fie nevoită să facă asta în fiecare zi. Nu voia ca ceilalți copii să-și bată joc de Stuart doar pentru că nu are ce să mănânce.
„Doar pentru încă câteva zile, dragul meu. Îți promit că o să-ți pregătesc ceva bun când te vei întoarce acasă”, îi spunea bunica băiatului.
Până când ceva s-a schimbat. Pe neașteptate, băiețelul a început să găsească cutia de prânz plină cu mâncare și nu doar într-o singură zi, ci zile la rând, de parcă trăia o minune.
„Cred că cineva îmi face farse ascunzând mâncare în cutia mea de prânz. Nu sunt sigur cine face asta”, i-a spus Stuart bunicii, hotărât să investigheze situația.
Hotărât să afle cine îi pune mâncare la el, a fost surprins când adevărul a ieșit la iveală. La școală, Stuart avea un loc al lui unde mergea să se roage pentru familia lui, în special pentru mama lui aflată în suferință. Așa a făcut și în acea zi.
„Te rog, Maică Sfântă! Ajută-mă. Nu mai vreau să mă prefac, să mint. Mi-e foame și vreau să aflu astăzi cine mă ajută cu mâncare”, a spus el în gând.
Dintr-o dată, a început să plouă. Stuart s-a grăbit ca să nu se ude. A alergat în clasă și și-a văzut colegii care încă mâncau. A dat fuga spre banca lui și a găsit cutia cu mâncare. Înăuntru, erau trei sendvișuri, o portocală, struguri și fructe uscate.
„Cum au ajuns astea aici? Cine le-a pus aici?”, a întrebat el pe cei din jur.
Atunci a văzut-o pe Catherine, prietena lui bună din clasă, care mânca un sandviș asemănător cu al lui. Apoi, l-a observat și pe Gareth, un alt coleg, care mânca struguri așa cum găsise și la el în pachețet. Imediat, Stuart a început să plângă. A înțeles că cei doi colegi îl ajutau.
„Hei, de ce plângi? Am vrut doar să fii fericit pentru că știm care este starea mamei tale”, a spus Catherine. „Îți voi aduce prânzul în fiecare zi. Nu trebuie să te prefaci sau să rămâi flămând”.
„Și eu la fel! Voi continua să-ți aduc fructe și sucuri”, a adăugat și Gareth.
Între timp, întreaga clasă s-a apropiat de Stuart și i-a spus că îl va sprijini până când mama lui își va reveni. Băiatului nu-i venea să creadă și a fost încântat să vadă că toți colegii lui îi întind o mână de ajutor. Apoi s-a uitat la Catherine și a întrebat-o cum de a făcut toate astea, la care fata i-a dezvăluit ceva și mai surprinzător.
„Tatăl meu o place foarte mult pe mama ta… El a fost cel care m-a sfătuit să împart prânzul cu tine… Așa că am convins întreaga clasă să te ajute”.
„E ciudat. Dar de ce vrea tatăl tău să ne ajute? Și ce vrei să spui prin faptul că o place pe mama mea?”, a întrebat-o Stuart imediat.
„Nu știu… Dar mi-a spus că o place pe mama ta”, a mai spus fetița.
Dezorientat, Stuart a lăsat lucrurile așa o vreme. Era fericit să primească ajutor de la colegii și prietenii lui. Într-o seară, Joseph, tatăl lui Catherine, i-a vizitat pe Stuart și pe bunica lui acasă.
„Dacă mai doriți ceva, nu ezitați să cereți”, a spus Joseph, dăruindu-le câteva alimente și câteva haine.
Stuart a fost derutat de interesul brusc al bărbatului pentru familia lui.
„Domnule Joseph, așteptați!”, a spus băiatul, care voia să afle mai multe. „Despre ce este vorba? Catherine a spus că mama mea vă este pe plac. Este adevărat?”.
„Nu doar că îmi place mama ta… O iubesc!”, a spus el, zâmbind, lăsându-l pe băiat și mai confuz.
Atunci, Stuart a auzit inimaginabilul de la bunica lui. S-a dovedit că Joseph și Jane, mama lui, au fost prieteni buni în liceu. Deși Joseph avea sentimente pentru mama lui Stuart, nu și le-a exprimat niciodată. Ulterior, și Jane, și Joseph s-au căsătorit cu alte persoane, au făcut copii, atât că au rămas fără partenerii de viață. S-au reîntâlnit total întâmplător la o ședință cu părinții, pentru că și Stuart, și Catherine erau colegi de clasă. Și uite așa, Jane și Joseph au reluat legătura.
Bucuria cea mai mare a fost când mama lui Stuart și-a revenit din comă.
„Mamă, chiar mi-a fost dor de tine… Te iubesc!”, i-a spus fiul ei, plâns, când a sărit în brațele ei. Jane a fost externată a doua zi, după ce Joseph s-a oferit să îi achite facturile de spital. Ulterior, a aflat cum și-a întreținut familia în absența ei. Încet-încet, Jane a început să îl vadă pe Joseph ca fiind mai mult decât un bun prieten. Cei doi au început să se întâlnească și, la scurt timp, s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii intime. Stuart a fost fericit să vadă că viața lor se îmbunătățise într-un timp atât de scurt. Și-a amintit de rugăciunea lui din locul unde se ruga la școală. S-a dus imediat acolo cu Catherine și a plâns, în tăcere, în fața unei icoane cu Fecioara Maria.
