Redactia.ro

Unde poți urmări Lazio – Inter. Chivu luptă pentru al doilea trofeu al sezonului

Cristi Chivu

Lazio și Inter se întâlnesc miercuri seară, de la ora 22:00, în finala Cupei Italiei. Meciul se dispută pe Stadio Olimpico din Roma, iar Cristi Chivu are șansa de a cuceri al doilea trofeu al sezonului după titlul câștigat recent în Serie A.

Chivu luptă pentru al doilea trofeu al sezonului

Inter vine în ultimul act din postura de campioană a Italiei, iar echipa antrenată de tehnicianul român traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani. În urmă cu doar câteva zile, milanezii au învins-o clar pe Lazio, chiar pe Olimpico, scor 3-0, în campionat.

Cu toate acestea, Cristi Chivu avertizează că finala Cupei Italiei va fi complet diferită.

„Sunt două meciuri diferite, când joci la interval scurt cu aceeaşi echipă apar capcane. Poţi crede că după sâmbătă totul e uşor. Trebuie să fim modeşti, să avem atitudinea corectă, conştienţi că am meritat titlul şi această finală, care trebuie onorată cum se cuvine.

Vom fi pregătiţi şi mâine. Thuram e bine, s-a antrenat cu noi, mâine mai avem o zi să-l evaluăm. Nu trebuie să avem obsesii. Am meritat tot ce am realizat până acum şi trebuie să păstrăm aceeaşi luciditate. Să fim liniştiţi, să avem zâmbetul pe faţă, responsabilitate şi dorinţa de a ne bucura de joc”, a declarat Cristi Chivu pentru presa italiană.

Antrenorul român a vorbit și despre atmosfera din vestiarul lui Inter și despre modul în care a încercat să gestioneze presiunea uriașă din jurul echipei.

„Eu am dat ambiţie, din experienţa mea de jucător. Cunosc realitatea, cum e să trăieşti la Inter, zvonurile din jurul echipei, partea negativă care apare mereu.

Am încercat să-i liniştesc pe băieţi din punct de vedere uman, să gestionăm frustrarea care vine din exterior şi să menţinem nivelul de competitivitate. Am un grup de oameni extraordinari, care se bucură împreună, îşi asumă responsabilitatea şi fac totul pentru a câştiga”, a mai spus Chivu.

Unde poți urmări Lazio – Inter

Lazio – Inter din finala Cupei Italiei va fi transmis azi pe platforma de streaming Voyo, de la ora 22:00.

Inter a ajuns în finala Cupei Italiei după o dublă manșă spectaculoasă cu Como. După 0-0 în tur, milanezii s-au impus cu 3-2 în retur și au obținut calificarea.

De cealaltă parte, Lazio a trecut cu emoții de Atalanta. După 2-2 în tur și 1-1 în retur, romanii au obținut calificarea după loviturile de departajare.

Presa din Italia continuă să îl laude pe Cristi Chivu pentru sezonul impresionant reușit pe banca lui Inter. După cucerirea titlului în Serie A, tehnicianul român poate încheia anul cu un event istoric pentru clubul milanez.

Întrebat ce consideră că a adus nou la Inter în primul său sezon ca antrenor principal, Chivu a răspuns simplu: „Ambiție”.

„Experiența mea ca jucător și la acest club, un aspect adesea subestimat”, a explicat antrenorul român.

Potrivit publicației Tutto Mercato Web, Chivu a vorbit și despre importanța gestionării presiunii externe într-un club precum Inter.

„Știu cum este să faci parte dintr-o echipă ca Inter și cunosc zvonurile care o înconjoară, partea negativă care iese întotdeauna la iveală. Am încercat să calmez lucrurile, la nivel uman, și să gestionez o parte din frustrarea care vine din exterior. Am de-a face cu un grup de oameni minunați, oameni sinceri, care își asumă responsabilitatea și știu să se înțeleagă între ei”, a spus Chivu.

Echipe probabile

Lazio: Motta – Marusic, Gila, Romagnoli, Tavares – Basic, Patric, K. Taylor – Isaksen, Noslin, Zaccagni
Antrenor: Maurizio Sarri

Inter: J. Martinez – Bisseck, Akanji, Bastoni – Dumfries, Barella, Zielinski, Mkhitaryan, Dimarco – Thuram, L. Martinez
Antrenor: Cristian Chivu

Partida va fi arbitrată de Marco Guida și se va disputa pe Stadio Olimpico din Roma.

Lazio a câștigat ultima dată Cupa Italiei în sezonul 2018-2019, în timp ce Inter a ridicat trofeul în ediția 2022-2023. De remarcat este faptul că ambele performanțe au fost obținute cu Simone Inzaghi pe banca tehnică.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: