Miruna
În istoria recentă a României, puține personaje militare au fost atât de controversate și, în același timp, atât de greu de încadrat într-o singură etichetă precum generalul Ștefan Gușă. Pentru unii, el rămâne unul dintre oamenii sistemului care au fost trimiși să reprime Revoluția de la Timișoara, într-un moment în care țara fierbea și regimul Ceaușescu încerca să-și păstreze controlul cu orice preț. Pentru alții, generalul Gușă este omul care, în noaptea decisivă dintre 22 și 23 decembrie 1989, a refuzat categoric solicitarea de ajutor militar sovietic și a blocat o intervenție străină care ar fi putut schimba dramatic cursul evenimentelor. Peste această poveste complexă s-a așezat însă, în timp, și o legendă care a stârnit curiozitate și suspiciuni: ideea că generalul „s-ar fi îmbolnăvit de la o cafea” băută chiar în acea noapte tensionată, când la București se contura noua putere politică, iar armata încerca să gestioneze haosul.
Generalul Ștefan Gușă a murit în 1994, într-un spital din Viena, la doar 53 de ani, răpus de un cancer osos agresiv. Însă până la acel moment, traseul său din decembrie 1989 a rămas un subiect sensibil, cu interpretări diferite și cu multe întrebări. În centrul discuțiilor se află atât rolul său de la Timișoara, cât și episodul „Noaptea generalilor”, când, potrivit relatărilor sale, a refuzat orice formă de intervenție sovietică. În paralel, ideea unei otrăviri prin cafea a alimentat teorii și a întărit impresia că generalul ar fi plătit, într-un fel, pentru poziția pe care a avut-o atunci.
De la Timișoara la București: generalul trimis să oprească Revoluția
În decembrie 1989, Timișoara a devenit primul oraș în care regimul comunist a început să-și piardă controlul. Protestele au escaladat, iar autoritățile au decis să trimită forțe militare pentru a „restabili ordinea”. În acest context, generalul Ștefan Gușă a fost trimis la Timișoara pe 17 decembrie, într-o misiune care avea rolul de a reprima revoluționarii. Evenimentele din orașul de pe Bega se aflau într-un punct critic, iar regimul dorea o intervenție fermă, care să oprească valul de revoltă.
Generalul a susținut ulterior că scopul său principal nu ar fi fost reprimarea brutală a oamenilor, ci recuperarea tancurilor care ajunseseră în mâinile revoluționarilor. Declarația a fost interpretată diferit, pentru că atmosfera de atunci era una în care orice manevră militară era văzută ca o amenințare directă la adresa populației. Oricum ar fi fost, prezența sa la Timișoara l-a plasat într-o zonă complicată a istoriei: între ordinele primite și deciziile luate la fața locului.
După doar câteva zile, generalul Gușă a fost întors la București, pe 21 decembrie, într-un moment în care capitala devenea noul centru al crizei. Regimul Ceaușescu se clătina, manifestațiile se extindeau, iar armata era prinsă într-o situație fără precedent. Aici, rolul generalului avea să capete o altă dimensiune, pentru că în noaptea decisivă dintre 22 și 23 decembrie 1989 el a fost implicat direct în discuțiile privind posibila intervenție sovietică.
În mod paradoxal, generalul Gușă ar fi trebuit să fie judecat alături de alți ofițeri implicați în evenimentele din 1989, precum generalii Stănculescu și Chițac. Procesul însă nu a mai avut loc în cazul lui, pentru că până la momentul în care urma să fie chemat în fața instanței, el murise deja, iar moartea sa a lăsat loc interpretărilor.
„Noaptea generalilor” și refuzul ajutorului sovietic: episodul care l-a schimbat
Noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a rămas în istorie cu numele de „Noaptea generalilor”, un episod în care se discuta intens despre controlul asupra armatei, despre haosul din stradă și despre riscul ca România să fie destabilizată complet. În acele ore, potrivit mărturiilor generalului, mai multe persoane din jurul noii conduceri ar fi sugerat ideea solicitării de ajutor militar de la Moscova, invocând faptul că situația era scăpată de sub control, că „moare lumea” și că era nevoie de trupe specializate pentru a restabili ordinea.
Generalul Ștefan Gușă a povestit ulterior că s-a opus categoric. În relatarea sa, el ar fi spus clar că, atâta timp cât este șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, nu va admite intervenție străină. A descris momentul ca pe unul tensionat, în care ar fi bătut cu pumnul în masă și ar fi fost nervos, tocmai pentru că simțea că o astfel de decizie ar transforma România într-un teritoriu vulnerabil și ar deschide ușa unei situații greu de controlat.
În varianta relatată de el, atașatul militar sovietic l-ar fi contactat pentru a întreba dacă România are nevoie de ajutor. Răspunsul generalului ar fi fost categoric: nu există nevoie de sprijin militar din partea sovieticilor. În același timp, el a recunoscut că atmosfera era una de panică și că ideea de a cere ajutor a apărut ca o posibilă soluție pentru a opri vărsarea de sânge. Chiar și așa, generalul a insistat că armata română trebuie să își rezolve singură problemele, fără intervenții externe.
Acest episod a devenit unul dintre cele mai discutate momente ale Revoluției, pentru că ridică întrebări despre cine lua deciziile atunci, cât de aproape a fost România de o intervenție sovietică și ce consecințe ar fi avut o astfel de mișcare. Pentru susținătorii săi, generalul Gușă este omul care a oprit o tragedie geopolitică. Pentru criticii săi, rămâne o figură controversată, cu un trecut greu de ignorat.
Misterul cafelei: teoria otrăvirii și moartea din 1994 la Viena
După Revoluție, generalul Ștefan Gușă a rămas o figură prezentă în discuțiile publice, însă statutul său s-a schimbat. Au existat voci care au spus că a fost „exilat” politic sau marginalizat, iar generalul însuși a sugerat că poziția fermă din Noaptea Generalilor ar fi putut să îi afecteze viitorul. În timp, a apărut și teoria că îmbolnăvirea lui ar fi început chiar în acea noapte.
Într-un interviu acordat unui jurnalist militar, generalul a afirmat că el crede că „s-a îmbolnăvit de la o cafea”. A povestit că după ce a băut acea cafea s-a simțit tot mai rău, iar pe 30 decembrie 1989, când s-a întâlnit cu familia la Predeal, aceștia aproape că nu îl mai recunoșteau. El a spus că a încercat să ascundă cât de rău se simțea și că a plecat în aplicație, dar starea lui s-a agravat. A ajuns inclusiv la o clinică din Paris pentru investigații, iar analizele i-au venit de la Viena. În declarațiile sale, generalul a exprimat confuzie și disperare, întrebându-se „cu ce a greșit”.
De-a lungul anilor, această poveste a alimentat suspiciuni. Unii au vorbit despre otrăvire, alții despre o coincidență medicală nefericită. Cert este că în 1994, generalul Ștefan Gușă a murit într-un spital din Viena, diagnosticul final fiind cancer osos. Chiar și așa, legenda cafelei a rămas, iar mulți au considerat că starea de sănătate a generalului s-a deteriorat rapid după Revoluție, ceea ce a alimentat ideea că nu a fost o simplă evoluție naturală a unei boli.
