Vouchere de 1.000 de lei pentru porcul de Crăciun. Iată cine sunt românii care beneficiază!
Vouchere de 1.000 de lei pentru porcul de Crăciun
Guvernul României a anunțat că vine în sprijinul românilor cu o inițiativă inovatoare menită să păstreze și să promoveze tradițiile specifice acestei perioade festive. Noile vouchere de 1.000 de lei au fost special create pentru a susține tradiția de a avea porc de Crăciun.
Aceste vouchere vor avea o valabilitate de cinci ani și vor fi emise de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) ca o completare la Legea porcului. Inițiativa vine ca răspuns la restricțiile impuse de pesta porcină, care au afectat crescătorii de porci din țară, potrivit Antena3 CNN.
Cine sunt românii care beneficiază
Beneficiarii acestor vouchere vor fi micii crescători de porci înregistrați în Registrul Agricol, care se confruntă cu dificultăți în creșterea porcilor din cauza restricțiilor impuse de boala pestei porcine și care se află în proximitatea unor ferme comerciale de creștere a porcilor pe o rază de 10 kilometri. Această măsură are scopul de a sprijini acei agricultori care s-au văzut afectați de restricții și care, în mod tradițional, ar fi oferit un porc pentru masa de Crăciun.
Inițiativa a fost depusă în Parlament de către Florian-Emil Dumitru, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, și este în stadiul de inițiativă legislativă. Acest proiect a atras atenția în special pentru valoarea voucherelelor, care se ridică la 200 de euro, echivalentul a aproximativ 1.000 de lei, iar ANSVSA va asigura tranzacționarea acestora la ferma comercială pentru a asigura păstrarea tradiției de Crăciun.
Această inițiativă vine ca un sprijin semnificativ pentru micii crescători de porci care s-au confruntat cu dificultăți în ultimii ani din cauza restricțiilor legate de pesta porcină. Cu ajutorul voucherelelor, aceștia vor putea să ofere familiei și comunității lor bucuria unei mese tradiționale de Crăciun, contribuind astfel la menținerea și transmiterea obiceiurilor specifice acestei sărbători.
Sursa foto: Arhivă






















