Redactia.ro

Iulia Vântur a colindat la Vatican, în fața Papei Leon XIV. Artista, copleșită de invitație: „Am crezut că visez sau că nu aud bine”

GALERIE FOTO (10)

Iulia Vântur a trăit un moment memorabil pe scena Auditoriumului Paul VI de la Vatican, unde a cântat colinde românești în fața Papei Leon XIV și a unor importanți lideri spirituali ai lumii. Participarea sa a avut loc în cadrul evenimentului dedicat aniversării a 60 de ani de la „Nostra AEtate”, declarația promulgată în 1965 de Papa Paul al VI-lea, care a marcat un pas decisiv în dialogul interreligios. În urma interpretării sale și a mesajului muzical de unitate, artista a primit diploma „Magister of Arts – Honoris Causa” din partea unui reprezentant oficial al Ecole Supérieure Robert de Sorbon.

Două momente artistice în fața unei audiențe internaționale

Pe scena impunătoare a Auditoriumului de la Vatican, Iulia Vântur a avut două momente distincte. Primul a constat într-un colaj de colinde românești, între care „La Bethlehem colo-n jos”, colind pe care îl cântă anual părinților săi și care a avut o semnificație specială în începuturile carierei sale din India. Al doilea moment a făcut parte din imnul internațional „We are the new world”, interpretat alături de Poo Bear, Jizelle & Jason Boyd, Vijay, Stephen, Sanjana și alți artiști, proiect menit să transmită un mesaj global despre unitate.

Artista a povestit cât de surprinzător a fost pentru ea tot ceea ce s-a întâmplat:
„Mi s-a părut cu totul ireal. Nu mi-am imaginat vreodată că vocea mea se va auzi la Vatican, că renumitul Auditorium Paul VI va răsuna a cântec românesc. Nici în visurile mele cele mai frumoase n-am crezut ca voi avea momentul meu artistic la Vatican și, în plus, voi fi parte dintr-un proiect global atât de important cum este «We are the new world», împreună cu unul dintre cei mai de succes muzicieni ai lumii, Poo Bear, cu adorabilii Jizelle și Jason Boyd, cu talentații Vijay Yesudas și Stephen Devassy. Dar câteodată, iată că realitatea bate orice imaginație. Am învățat că viața îmi oferă daruri minunate, însă trebuie să fiu mereu pregătită să le primesc”, a mărturisit Iulia Vântur.

Cum a venit invitația pentru Vatican

Propunerea de a participa la eveniment a venit din partea Dr. Sanjana Jon, personalitate cunoscută în lumea filantropiei, cu care Iulia colaborase în proiecte umanitare desfășurate împreună cu „Give Life Foundation”. Reacția artistei la primirea invitației a fost una puternică, exact așa cum a povestit ea:

„Când mi s-a propus să cânt la Vatican, am crezut că visez sau că nu aud bine. Am întrebat de câteva ori, să mă asigur că nu înțeleg greșit. Când am aflat că și Papa Leon va fi prezent în auditorium și am înțeles amplitudinea acestui eveniment mi s-a părut ireal, dar în același timp foarte… firesc. Din fericire, nu am avut foarte mult timp să mă gândesc la dimensiunea acestui eveniment. Probabil neașteptat… nu am avut emoții mai deloc. Am simțit mereu ca o binecuvântare, ca o voce care-mi spunea mereu «ești exact unde trebuie, faci exact ce trebuie», «a fost menit să fii aici». E un sentiment foarte greu de descris în cuvinte, însă am simțit o pace adâncă, o mare bucurie și o binecuvântare să fiu la Vatican, pe acea scenă. Din momentul în care am ajuns la Roma, la Vatican, am simțit că plutesc. A fost pentru prima dată când am intrat în statul Vatican, când l-am vizitat, este copleșitor. Repetițiile au avut acel moment magic, când sala auditorium a fost inundată de emoția colindului românesc”, a relatat artista.

Reacțiile publicului din întreaga lume

Pentru spectacol, Iulia Vântur și-a dorit să cânte în limba română, integrând și câteva inserții indiene, pentru a reflecta parcursul ei multicultural. Emoția a fost cu atât mai mare atunci când s-a întors în sală, printre spectatori:

„În momentul spectacolului, când am pășit pe scenă, am simtit pulsul, energia miilor de oameni prezenți acolo și curiozitatea lor. Cel mai neașteptat, dar frumos, sentiment l-am trăit atunci când am revenit în public, după cântare, să iau loc pentru discursul Papei Leon, iar oamenii din diverse colțuri ale lumii îmi mulțumeau pentru momentul de pe scenă, îmi spuneau că au fost atinși de sensibilitatea momentului, de vocea mea și erau curioși să afle mai mult despre mine, despre cântecele pe care le-am cântat, despre limbile în care am cântat. Impresionantă deschiderea și curiozitatea audienței, m-au copleșit. Apoi discursul Papei Leon cred că a rezonat cu sufletele tuturor celor prezenți, la unison. A fost o seară… divină!”, a spus artista.

Distincția primită și întoarcerea acasă

Evenimentul i-a adus Iuliei Vântur și o distincție onorifică importantă. Un reprezentant al Ecole Supérieure Robert de Sorbon a venit special la Vatican pentru a-i înmâna diploma:

„E un sentiment aparte să te afli în fața unei personalități atât de puternice ca cea a Papei Leon. Am păstrat această amintire și într-o fotografie împreună cu Papa Leon, care-mi va aminti mereu de grația divină și de binecuvântarea primită. În plus, am avut parte și de o altă surpriză care m-a făcut să pun mâna pe telefon și să o sun pe loc pe mama. La Vatican a zburat, special pentru noi, un reprezentant al Ecole Supérieure Robert de Sorbon care a venit să ne onoreze cu diplome. Eu am primit diploma Magister of Arts – Honoris Causa cu zâmbetul până la urechi și cu extrem de multă recunoștință”, a declarat Iulia Vântur.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: