Luna decembrie a debutat cu temperaturi mult peste normalul perioadei, chiar dacă iarna meteorologică a început oficial. Un anticiclon extins peste România menține vremea caldă și stabilește un început de lună neobișnuit pentru sezonul rece, arată datele transmise de directorul ANM, Elena Mateescu.
Potrivit acesteia, fără o schimbare a circulației atmosferice la nivel european, șansele pentru o iarnă autentică în prima parte a lunii sunt reduse, deși pot apărea scurte intervale mai reci.
România, sub influența unui anticiclon în decembrie
Meteorologii au actualizat prognoza pentru prima jumătate din decembrie, iar datele arată o încălzire semnificativă în majoritatea regiunilor. Temperaturile vor ajunge chiar la 14–17 grade în unele zone, urmând ca după aceste zile mai blânde să apară un episod de răcire.
„Urmează o vreme destul de caldă cel puțin până la jumătatea lunii decembrie”, spune Elena Mateescu. „Dacă luăm ecartul temperaturilor zilnice, atât din perspectiva maximelor, cât și a minimelor, ieri am înregistrat 13° la Calafat, cea mai ridicată temperatură pentru ziua de 1 decembrie 2025, 10° în Capitală, astăzi 6° – 12° cu 10° în Capitală. În zilele de miercuri, joi, vineri vom avea temperaturi cuprinse între 7° până la 17°. Dacă comparăm și cu maxima absolută a lunii decembrie în țara noastră 23,4°C în data de 05/12/1985 iată că ziua de vineri, 5 decembrie, din această săptămână, aduce cele mai ridicate temperaturi de la debutul acestei luni din acest an”.
„Din punctul de vedere al precipitațiilor, vorbim de ploi slabe sau burniță la altitudini mari, posibil precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și nu în ultimul rând, vânt, în special în partea de sud-est și sud a țării, iar pe creste viteze de 40-50km/h”.
„Actualizarea estimărilor pentru prima lună din iarna 2025 arată o probabilitate ridicată ca cel puțin săptămâna 1-8 decembrie și 8-15 decembrie să păstreze un regim de temperaturi cu abateri pozitive destul de ridicate. Vorbim pentru prima săptămână de abateri în întreaga țară, cuprinse între 3° până la 4° în partea de sud-est a țării, iar a doua săptămână din luna decembrie a acestui an, chiar dacă vorbim de abateri mai mici 1,5° – 3° în special în regiunile intracarpatice, rămânem tot pe un fond de vreme mai caldă decât în mod obișnuit”, mai spune Elena Mateescu.
„Deocamdată precipitații vor fi slabe, sub formă de burniță sau predominant sub formă de ploaie. După jumătatea lunii, un semnal tot pentru o vreme mai caldă, de abia din ultima săptămână a lunii decembrie este posibil să ne apropiem de normalul termic. Cu siguranță, pe măsură ce ne apropiem de intervalul respectiv, vom veni cu date noi în acest sens”.
Estimările pentru perioadele 1–8 decembrie și 8–15 decembrie indică temperaturi consistent mai ridicate decât media climatologică. Abaterile pozitive ajung la 3–4 grade în regiunile sud-estice în prima săptămână și la 1,5–3 grade în zonele intracarpatice în cea de-a doua. Chiar dacă scăderea temperaturilor este posibilă ulterior, valorile vor continua să fie ușor peste normal.
Meteorologii recomandă așteptarea perioadei de după 20–21 decembrie pentru date mai sigure privind vremea de Crăciun și de Anul Nou, în contextul în care modelele actuale rămân încă în marja de incertitudine pentru intervalul sărbătorilor.
„E prematur să ne pronunțăm pentru vacanță sau pentru perioada sărbătorilor. Propunem să ne apropiem de 20 decembrie, 21 decembrie ultima decadă și cu siguranță datele au un grad de acurateţe mult mai bun”, răspunde meteorologul.




















