Nicolescu Daniela
Pe 26 septembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul slăvit Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, „ucenicul iubit” al Mântuitorului, cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos la Cină, a stat la Cruce și a primit în grijă pe Maica Domnului. Slujbele zilei amintesc totodată de Sfânta Muceniță Hira și de dreptul Ghedeon.
Cine a fost Sfântul Ioan Teologul: rudenia cu Iisus și chemarea în slujire
Ioan, fiul lui Zevedeu și al Salomeei, provenea dintr-o familie înrudită cu Iosif logodnicul Fecioarei Maria; prin aceasta, tradiția consemnează și o rudenie pământească între Hristos și Apostol. Împreună cu fratele său Iacov, Ioan a fost chemat de Domnul de la mrejele pescarilor și s-a făcut martor al momentelor hotărâtoare: Cina cea de Taină, Patimile, Crucea și încredințarea Maicii Domnului „în casa lui”, pe care a slujit-o până la Adormirea ei.
Trimiterea în Asia și începutul unei misiuni cu încercări
După împrăștierea Apostolilor, sorții i-au indicat lui Ioan Asia Mică. Ucenicul său Prohor îl însoțește. Drumul pe mare a fost anevoios, prilej pentru o aspră „încercare” îngăduită de Dumnezeu, ca urmare a tulburării lui omenești. Ajunși în zona Marmareondei și apoi la Efes, cei doi au întâmpinat suspiciune și împotrivire. O femeie vestită în răutate, Romana, i-a pus la munca de baie, umilindu-i. Aici se petrece prima mare minune: un demon sugruma periodic câte un tânăr și o tânără, ca „plată” pentru ridicarea clădirii. Când fiul lui Dioscorid, Domnus, este ucis, Ioan, după rugăciune, îl învie; tot prin rugăciune se ridică la viață și tatăl, Dioscorid. Romana rupe înscrisul de robie, primește credința și demonul este izgonit.
La praznicul Artemidei, Ioan stă într-un loc înalt, lângă idol. Mulțimea aruncă cu pietre, dar loviturile se întorc asupra lor, iar statuia este făcută țăndări. Apostolul rostește cuvânt, urmat de o „fierbere” a pământului; circa două sute de oameni cad fără viață. La rugămintea celorlalți, Ioan se roagă și îi înviază. Poporul se botează, iar minunea se răspândește în Asia.
Exilul în Patmos și vindecări care schimbă cetăți întregi
Vestea minunilor ajunge la dregători; urmează trimiterea în exil, pe insula Patmos – loc unde Domnul i se arătase înainte în vis. Pe mare, Ioan liniștește furtuna și învie un slujitor înecat, fapt ce aduce botezul celor de față. În Patmos, eliberarea fiului lui Miron de un duh necurat atrage la credință casa întreagă, alături de ighemonul Lavrentie și familia lui.
Un episod aparte este confruntarea cu vrăjitorul Chinops, socotit „zeu” pentru nalucirile sale. Chinops își trimite demonii să „aducă sufletul” lui Ioan; Apostolul îi oprește prin poruncă și îi alungă din ostrov. Vrăjitorul, încercând să-și arate puterea, stârnește valuri, „aduce” în aparență morți din mare, întoarce mulțimea împotriva apostolului și îl lasă aproape fără suflare. Ioan se roagă, iar Chinops piere în valuri; demonii se risipesc. Trei zile poporul îl așteaptă zadarnic pe vrăjitor; sleit de puteri, ajunge în pragul deznădejdii. Ioan se milostivește, învie copiii morți în îmbulzeală și, prin propovăduire, întreaga insulă se întoarce la Hristos.
„La început era Cuvântul…”: cum s-a dăruit Evanghelia după Ioan
La rugămintea celor botezați să le lase „scrisă mântuitoarea propovăduire”, Ioan urcă pe munte cu Prohor, postește trei zile, iar după un tunet și un fulger ce cutremură locul, rostește începutul Evangheliei: „La început era Cuvântul…”, dăruind Bisericii textul care avea să lumineze lumea. Tot el readuce la pocăință un tânăr devenit căpetenie de tâlhari, încredințat cândva episcopului din Efes, și îndreaptă cetatea.
Trecerea la Domnul: o adormire tainică și cinstirea de la Efes
După ce a lucrat ani mulți în Efes (tradiția adunată în sinaxare vorbește de vârste înaintate, peste un secol), Ioan își pregătește obștescul sfârșit. Îi cheamă pe cei șapte ucenici, se roagă, le cere să sape în formă de cruce după statura lui și, binecuvântând, este acoperit cu pământ până la umeri, apoi cu totul. Mai târziu, cei ce dezgroapă locul nu mai găsesc trupul, mărturisind taina trecerii sale. Biserica îl pomenește pe 26 septembrie drept „mutarea la Domnul” a Apostolului și Evanghelistului Ioan Teologul.
În aceeași zi sunt pomeniți Sfânta Muceniță Hira, care și-a pecetluit credința prin sabie, și dreptul Ghedeon, cel care a văzut mai înainte de întrupare „roua lânii”, semn profetic al Nașterii Domnului.
Rugăciunea zilei
Tradiția încheie sinaxarul cu invocarea obișnuită: „Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.” În această zi, creștinii cinstesc smerit pe ucenicul iubit al lui Hristos, mărturisind credința în Cuvântul Vieții pe care Ioan l-a vestit „până la marginile pământului”.
