Nicolescu Daniela
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a clarificat, joi, lanțul de comandă și regulile prin care Armata României poate intercepta și, dacă este cazul, doborî drone sau aeronave care intră neautorizate în spațiul aerian. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a explicat public deciziile: în cazul dronelor ordinul de desființare aparține comandantului militar al operațiunii; folosirea armamentului rămâne, însă, o măsură de ultimă instanță.
Cine decide: comandantul operațiunii pentru drone, ministrul pentru aeronave civile
Răspunzând întrebărilor după reuniunea CSAT convocată la inițiativa președintelui Nicușor Dan, ministrul Apărării a detaliat atribuțiile decizionale stabilite prin ordin ministerial. Potrivit lui Moșteanu, în cazul dronelor – datorită caracterului rapid și dispersat al amenințării – s-a stabilit clar că decizia de intervenție operativă cade în sarcina comandantului militar al operațiunii.
„Avem cazul dronelor, unde am stabilit prin ordinul de ministru detaliat linia de comandă. Decizia e la comandantul militar al operațiunii”, a spus ministrul. El a adăugat că, pentru aeronavele cu pilot, situația diferă: dacă este vorba de aeronave militare, decizia este derulată de comandantul misiunii — după modelul procedurilor NATO; pentru avioanele civile pilotate, rămâne în continuare în sfera decizională a ministrului Apărării, așa cum a fost până acum.
Ministrul a subliniat și principiul general: folosirea armamentului și distrugerea sunt măsuri de ultimă instanță, aplicate doar când nu există alternative rezonabile pentru a elimina riscul la adresa securității.
Zone protejate: instituțiile își definesc propriile „interdicții”
O altă decizie luată la nivelul instituțiilor de forță prevede că MApN, MAI, Ministerul Justiției și alte instituții vor identifica și delimita obiectivele critice care necesită protecție sporită. Practic, fiecare instituție va stabili o arie protejată — o zonă în jurul obiectivului în care intrarea neautorizată a unei drone poate justifica interceptarea sau doborârea.
Această abordare descentralizată urmărește să permită reacții rapide și adaptate pentru fiecare tip de infrastructură (centre critice, sisteme energetice, spitale, palate etc.), dar introduce și necesitatea unei interoperabilități clare între instituții și forțele militare responsabile cu apărarea aeriană.
Problema costurilor: rachetă scumpă versus dronă ieftină
Un argument logistic–economic ridicat în discuțiile CSAT a fost inechilibrul costurilor între mijloacele de interceptare și țintele vizate. Ministrul a adus în discuție un exemplu elocvent: o rachetă lansată de un F-16 costă între 400.000 și 500.000 euro, în timp ce o dronă comercială valora, de regulă, între 20.000 și 30.000 euro.
Această diferență subliniază dilema operațională: folosirea rachetelor scumpe pentru neutralizarea dronelor ieftine poate fi ineficientă din perspectiva cost-beneficiu. Soluțiile discutate includ prioritizarea mijloacelor non-cinetice (jamming, neutralizare electronică), utilizarea de armament mai ieftin sau proceduri care reduc nevoia de angajare a rachetelor de înaltă performanță.
Cadrul legal și măsurile deja adoptate
Legea care autorizează armata să intervină în anumite scenarii a fost adoptată în mai 2025, iar un ordin ministerial din iulie 2025 a pus deja bazele acțiunii armatei. Totuși, subiectul lanțului de comandă și al delimitării precise a competențelor a fost lăsat pentru clarificare la nivelul CSAT, unde s-au stabilit acum regulile operaționale explicate de ministrul Moșteanu.
Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT s-au aflat și subiecte conexe: definirea obiectivelor ce necesită protecţie împotriva sistemelor de aeronave fără pilot şi cerinţele tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor pentru implementarea acestor măsuri.
Implicații: viteză decizională, responsabilitate și diplomație
Noile precizări caută echilibrul între necesitatea reacțiilor rapide — în special în fața amenințărilor cu drone — și controlul civil asupra deciziilor cu potențial escaladator. Delegarea deciziei operative către comandantul militar pentru drone răspunde nevoii de viteză, dar menținerea competenței ministeriale pentru avioanele civile păstrează o linie de responsabilitate politică.
Pe de altă parte, problema costurilor și a eficienței mijloacelor de interceptare ridică nevoia unor soluții tehnice și financiare pe termen lung: dezvoltarea capabilităților de apărare electronică, a echipamentelor anti-dronă mai accesibile și a procedurilor de cooperare internațională pentru incidente transfrontaliere.
Decizia CSA T de joi conturează un cadru operațional mai clar pentru apărarea spațiului aerian, unde comandantul militar al operațiunii dobândește autoritate decisională rapidă în cazul dronelor, iar utilizarea armamentului rămâne ultimul resort. Rămâne de urmărit modul în care această arhitectură va funcţiona în practică: eficienţa tehnică, coordonarea instituţională şi limitarea riscurilor colaterale vor fi cheia unei apărări aeriene adaptate provocărilor actuale.
