Redactia.ro

Jo și-a făcut o operație „pentru sufletul ei”: „Tare greu îmi e să cer ajutor”. Schimbarea pe care a ales să o facă

Jo și-a făcut o operație „pentru sufletul ei”: „Tare greu îmi e să cer ajutor”. Schimbarea pe care a ales să o facă

Cântăreața Jo, pe numele ei Ioana Anuța, a decis să își facă o schimbare de look, așa că a apelat la medicii specialiști ca să scape de o problemă care o supăra. Iată despre ce este vorba și ce fotografie a publicat cu această ocazie.

Jo și-a făcut o operație „pentru sufletul ei”: „Tare greu îmi e să cer ajutor”. Schimbarea pe care a ales să o facă

Jo a mărturisit că nu a putut funcționa la capacitatea ei maximă din cauza unui „defect” fizic, care o supăra de câte ori se privea în oglindă. Tocmai de aceea, a decis să se lase pe mâna unui specialist și să facă o intervenție chirurgicală.

Zilele astea, mai exact sâmbătă, mi-am făcut o intervenție la @dr.delbani așa pentru sufletul meu. 🤭 am scăpat de gușă 🥰
Ca după orice intervenție, te recuperezi mai greu și treci prin tot felul de stări sau dureri… Mi-am dat seama ca tare nesuferită sunt atunci când nu pot sa funcționez singură la capacitate maximă, tare greu îmi e sa cer sau sa accept ajutor…dar tare tare norocoasă sunt că le am pe mama și soră-mea sa ma suporte și sa ma ajute indiferent de stările mele de nervi sau plâns sau divă pe ciclu’ 🤦🏼‍♀️ in locul lor n-as fi avut atâta răbdare cu mine… o sa le fac câte o statuie la fiecare in parte 🥺❤️
După 3 zile de la intervenție totul arată wow…sunt mega încântată de rezultat. (…)

Nu sunt pro operațiilor estetice in general, in special celor făcute fără rost, dar nu mi se pare greșit sa facem schimbări la noi atâta timp cat acele schimbări ne pot creste încrederea in noi, ne fac sa ne simțim mai bine și mai puternice. ☀️ (…)

 

View this post on Instagram

 

A post shared by JOY 🌻 (@jo.ioanaa)

Foarte multe persoane i-au transmis cântăreței că nu era necesar să facă această intervenție. „Jo, ai grijă să nu cazi in capcana asta a plastifierii, cum au căzut ș altele. Esti frumoasă și cu, și fără gușă. Invată să iti apreciezi corpul așa cum este. Cine te iubește, te iubește asa cum esti!”, i-a transmis o persoană într-un comentariu, pe Instagram. „Cel mai important e să mă iubesc eu. N-o să cad în capcană, mulțumesc”, a transmis Jo.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: