Redactia
Zanni s-a confruntat cu momente dificile încă din primi ani de viață, după ce a fost abandonat de părinții săi într-un centru de plasament. Au urmat ani grei, în care lipsurile și condițiile dificile de trai i-au creat multă suferință, însă toate greutățile l-au întărit de la o zi la alta. Și-a dorit cu tot sufletul ca într-o zi să ajungă cunoscut și să aibă propriul cămin, iar în cele din urmă visul său s-a împlinit.
Șansa cea mai mare a primit-o din partea lui Alex Velea, care l-a luat sub aripa sa protectoare și l-a ajutat să se lanseze în muzică. A urmat apoi participarea la competiția „Survivor România”, unde publicul l-a îndrăgit pentru ambiția de care a dat dovadă și povestea sa emoționantă de viață. S-a întors acasă învingător și cu premiul cel mare, iar banii i-a folosit să-și cumpere propria casă, cămin pe care nu l-a avut niciodată.
Zanni s-a întors în centrul de plasament unde a crescut
Chiar dacă Zanni a evoluat mult în ultimii ani și a reușit să se desprindă de traumele trăite în copilărie, nu a uitat niciodată de unde a plecat. Fiecare experiență l-a ajutat să devină bărbatul de astăzi, așa că nu intenționează vreodată să uite această etapă din viața sa, fie ea și întunecată. Recent, tânărul s-a întors în centru de plasament unde a crescut, iar cu această ocazie a povestit câteva detalii despre anii petrecuți în grija statului.
„Aici am crescut eu de la 6 ani. Nu am mai fost aici de vreo doi-trei ani, deci o să fie o surpriză și pentru mine. Simt că nu am reglat conturile, simt că prea m-am rupt de locul ăsta, brusc, fără explicații, fără rămas-bun, fără să rămân într-o relație bună cu oamenii ăștia.”, a povestit Zanni pentru „Fiță cu Adiță’.
A cunoscut lipsurile și greutățile încă din copilărie
Odată cu locul în care a copilărit, au venit și amintirile teribile ale câștigătorului de la „Survivor”. Acesta a relatat cum pentru mult timp nu a știut că fiecare persoană își serbează o dată pe an ziua de naștere, iar multe dintre greșelile pe care le făceau erau pedepsite cu violență fizică.
În centre nu existau suficiente resurse pentru copii, cum ar fi mâncarea sau jucăriile, așa că fiecare zi era o luptă în care încerca să supraviețuiască. Cel mai greu era că adolescenții încă aflați în plasament se răzbunau pe cei mai mici decât ei, neputincioși, și îi băteau atunci când nu primeau ce-și doreau.
„Nu înțelegeam niciodată dacă o să iau sau nu bătaie pentru ceva. Nu știam cum sunt regulile cu mesele. Știam doar că îmi este foame și așteptam să ni se dea ceva de mâncare. Nu a fost greu sau ușor, pentru că nu știam altfel. Eram neînțeles de toată lumea. Eram bătuți de cei mai mari.”, a mai relatat tânărul.
