Redactia.ro

Cum a reacționat managerul Spitalului din Urziceni, după ce Ministrul Sănătății i-a cerut demisia: ”Nu mă intimidați”

GALERIE FOTO (2)

Daniela Elena Ianuș, managerul Spitalului din Urziceni, a răspuns acuzațiilor aduse de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care i-a cerut demisia în urma unei serii de evenimente care au avut loc la instituția pe care o conduce. Mai exact, o tânără a fost lăsată să aducă pe lume un copil pe ciment, în fața unității medicale.

În urmă cu numai o zi, o femeie care se afla în travaliu a ajuns la spitalul din Urziceni, doar că medicii au refuzat-o, cel puțin asta reiese din primele declarații. Neputința a făcut-o să cadă pe stradă și să își nască pruncul lângă porțile spitalului, ajutată de un brancardier.

Ce a declarat managerul Spitalului din Urziceni, după incidentul de seara trecută

În cadrul unei conferințe de presă, Ianuș a discutat despre provocările cu care se confruntă spitalul și a apărat managementul său. Însă, a refuzat să ofere detalii specifice despre incidentele recente.

„Eu consider că ceea ce am făcut de șase ani și jumătate în acest spital s-a făcut bine. Nu pot să vă spun ce s-a întâmplat la Urziceni. Noi am procedat exact, singura chestie e că asistenta trebuia să… Avem două echipe de control, urmează o anchetă”, a menționat Ianuș, semnalând faptul că o investigație este în curs pentru a face lumină asupra acestui caz.

În mijlocul acestei situații tensionate, activitatea Secției de Pediatrie a spitalului a fost suspendată până pe 15 august. Explicația oferită de managerul spitalului este că cinci din cele șapte asistente ale secției sunt în concediu medical.

„Este suspendată pentru că cinci din cele șapte asistente ale secției sunt în concediu medical. Fac și eu o sesizare la Casa de Sănătate să verifice dacă aceste concedii medicale sunt reale sau nu”, a explicat Ianuș.

În pofida dificultăților, managerul a lăudat echipa medicală a spitalului, susținând că au fost capabili să depășească obstacolele puse în calea lor. Femeia nu părea deloc deranjată de faptul că echipa pe care o coordonează a lăsat să se întâmple un asemenea incident neplăcut.

„Avem trei linii de gardă: chirurgie, medicină internă și pediatrie. Avem medici devotați, care își fac meseria și care își depășesc competențele”, a spus aceasta.

Cu ce probleme se confruntă spitalul

Cu toate acestea, Ianuș a recunoscut că spitalul se confruntă cu o lipsă acută de personal. Acest fapt accentuează dificultățile pe care le are spitalul, în condițiile în care numărul mare de pacienți necesită o echipă medicală suficient de mare pentru a putea face față.

„Posturile au fost blocate prin ordonanță de guvern, avem deficit de medici”, a explicat managerul.

Răspunzând la întrebarea dacă medicii și-au făcut meseria în seara precedentă, managerul spitalului a răspuns afirmativ. Deși managerul spitalului, Daniela Elena Ianuș, se confruntă cu presiuni intense, ea se arată decisă să continue conducerea și să aducă clarificări cu privire la situația curentă.

„Nu sunt descumpănită, vom face anchetă și vom vedea ce se va întâmpla. Nu am apucat să fac o anchetă internă. Nu încercați să mă intimidați”, a subliniat Ianuș, sugerând că presiunile externe nu o vor determina să renunțe la poziția sa de conducere.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: