Moartea medicului Flavia Groșan a stârnit reacții puternice în spațiul public, însă una dintre cele mai comentate intervenții este cea a lui Dan Negru. Prezentatorul TV a transmis un mesaj ferm, criticând dur atitudinea celor care, în loc de compasiune, au preferat ironia sau atacurile la adresa doctoriței dispărute.
„Am văzut oameni care se cred educați, dar au aplaudat moartea altuia”
În postarea sa, Dan Negru a vorbit despre reacțiile apărute în mediul online după anunțarea decesului Flaviei Groșan. Acesta a atras atenția că mulți dintre cei care se declară toleranți și deschiși la minte se transformă, în momente precum acesta, în exact opusul a ceea ce pretind a fi.
Potrivit mesajului, comportamentul unor persoane care au jubilat la vestea morții medicului arată o degradare îngrijorătoare a empatiei în societate.
„Am văzut zilele astea oameni care se cred educați, toleranți, open-mind, dar care au aplaudat moartea unui om doar pentru că a avut alte păreri decât ei”, scrie prezentatorul.
Dan Negru: „Nu am cunoscut-o”
Dan Negru a precizat că nu a cunoscut-o personal pe Flavia Groșan și că nu este interesat de controversele în care a fost implicată în pandemie. Mesajul său nu a vizat opiniile medicale ale acesteia, ci reacțiile celor care, în loc de decență, au ales să jignească sau să ironizeze un om aflat în suferință.
El a subliniat ideea că libertatea de exprimare nu ar trebui confundată cu dreptul de a batjocori un om, indiferent de pozițiile sau declarațiile acestuia din trecut.
Critici la adresa „moralismului de carton”
În mesajul său, Dan Negru a acuzat ipocrizia celor care cer toleranță, dar nu o oferă la rândul lor.
„Cei care strigă că vor toleranță sunt primii care o calcă în picioare. Cei cu ‘fără ură’ sunt primii care dau cu pumnul. Încercând să pară moraliști intelectuali sunt, de fapt, cei mai cruzi dintre noi”, a transmis acesta.
El a subliniat că lipsa de omenie reprezintă problema reală a societății, mai gravă decât orice discuție despre taxe, impozite sau pensii speciale.
„Deficitul de empatie e mai periculos decât deficitul bugetar”
Mesajul prezentatorului continuă cu o reflecție mai amplă despre starea societății românești și despre modul în care oamenii se raportează la suferința celorlalți.
În opinia sa, incapacitatea de a arăta compasiune riscă să devină o problemă majoră, mai serioasă decât crizele economice sau politice.
În aceeași postare, Dan Negru amintește că, într-o zi de noiembrie, a murit Lev Tolstoi, iar unul dintre citatele marelui scriitor rămâne extrem de relevant:
„Dacă simți durere, ești viu. Dacă simți durerea altuia, ești om.”
Flavia Groșan a murit miercuri în spital
Dimineața de miercuri a adus o veste care a cutremurat comunitatea medicală și pe toți cei care au cunoscut-o sau au urmărit-o în ultimii ani: pneumologul Flavia Groșan a încetat din viață. Decesul a survenit la Spitalul Județean din Oradea, locul în care, în atâtea rânduri, a tratat pacienți, a petrecut nopți în gardă și a continuat să lupte pentru oameni, chiar și atunci când opiniile sale au stârnit controverse uriașe în spațiul public românesc. La ora 11:24, medicii din spital au înregistrat plecarea ei, iar vestea a circulat cu o viteză remarcabilă, trezind reacții emoționate în toate colțurile țării.
Era cunoscută pentru stilul ei direct, pentru pozițiile tranșante, pentru încăpățânarea cu care își apăra viziunea profesională și pentru felul în care a marcat, într-un mod aparte, dezbaterile medicale ale ultimilor ani. Pentru unii, a fost un medic curajos. Pentru alții, un personaj controversat. Dar indiferent de opinii, nimeni nu poate nega faptul că numele ei a devenit, pentru o vreme, un punct nodal al discuțiilor despre sistemul medical.

Moartea unei personalități medicale lasă întotdeauna un gol greu de descris. În interiorul spitalului, atmosfera a devenit brusc apăsătoare. Acolo unde ritmul zilelor este, în mod normal, alert, unde telefoanele sună constant, unde medicii aleargă între saloane, unde pacienții bat timid la uși și asistentele deschid fișe fără oprire, pentru câteva clipe totul parcă a încetinit. O pierdere în rândul personalului medical nu este niciodată doar un nume înregistrat pe o listă. Este o ruptură în dinamica unei echipe, o amintire a fragilității umane în fața unor meserii care cer forță, luciditate și rezistență.
Doctorița a fost diagnostiată cu cancer în urmă cu câțiva ani și chiar dacă a făcut mai multe tratamente, inclusiv imunoterapie, boala a evoluat și a ajuns să aibă metastaze.
„Am tratat zeci de mii de oameni în cariera mea profesională. De la buburuze la seniori de peste 90 de ani. Dar niciodată n-am folosit paracetamolul. Știința? Poate. Intuiție, sigur”,a fost una dintre multe declarații controversate ale doctoriței Flavia Groșan făcută în vara acestui an. Era cercetată disciplinar de Colegul medicilor pentru această afirmație.




















