Ca în fiecare an, elevii au mari emoții când vine vorba despre examenul de Bacalaureat, astfel că, și anul acesta au apărut câteva din perlele absolvenților de la examenul de Limba și literatura română.
Perle de la BAC la Limba şi literatura română. Ce au mai scris elevii în lucrările de la Bacalaureat, în 2021
Emoțiile din timpul examenului de Bacalaureat îi fac pe mulți dintre elevi să scrie lucruri amuzante pe foaia de examen, care mai apoi ajung virale pe internet. Oamenii s-au obișnuit deja cu astfel de lucruri, așa că, în fiecare an sunt așteptate noi perle ale absolvenților de liceu!
De asemenea, nu doar emoțiile îi fac pe elevi să scrie ”perle” la examenul maturității, ci și faptul că nu au învățat și vor să umple acel spațiu alb cu orice se poate, sperând că poate profesorii din comisie vor fi îngăduitori și vor puncta ceea ce ei au scris.
Însă nu se întâmplă acest lucru, examenul de Bacalaureat fiind unul dintre cele mai serioase și importante examene din viața unui elev, astfel că majoritatea cadrelor didactice sunt foarte aspre când vine vorba despre corectura la probelele susținute de elevi.
În luna martie 2021, a avut loc sesiunea de Simulare a examenului de Bacalaureat 2021, iar colecţia de perle este impresionantă. Perlele de mai jos au ca subiect nuvela ”Moara cu noroc”, de Ioan Slavici şi definiţia ,,implicării civice” în societate, conform Gazetadesud.ro.
”Partea psihologică este reprezentată de noţiunile de aşa-natură, cum ar fii intersecţia în formă de cruce, care odată înţelese, exprimă lecţii de viaţă.”
”Acest curent are ca trăsături: acţiunea care de obicei are loc în mediul rural şi învăţătura care reiese din acţiune.’’
”Rolul notaţiilor în fragmentul de mai jos este unul democratic în care ne este prezentat o scenă din trecut într-o «odaie modestă de mahala», autorul face referinţă la obiceiurile sale de dimineaţă Într-o ţară democratică.”
”Moara cu noroc este un text care se petrece în mediul rural are legătură cu tema Iubiri limbajul fiind unul vechi, acţiunea fiind una neprevăzută şi dramatică care te poate pune pe gânduri şi te ţine în suspans.’’
”Pentru mine implicarea civică asta înseamnă implicare civică să faci s-au să creezi nişte lucruri care pot ajuta cândva celor din jur.’’
”În opinia mea, importanţa implicării civice în perioadele de criză este importantă pentru că poţi să salvezi pe cineva fără să îţi dai seama.’’
”Acţiunea este petrecută pe scene.’’
”Moara cu noroc este o operă a genului epic, de mari dimensiuni timpul şi spaţiul este nedeterminat. Tema este natura, naratorul este omniprezent şi omniscient, naraţiunea se petrece la persoana I. Scenariul este făcut în anul XIX. Este încadrată în volumul nuvele din popor. Este o nuvelă realistă, tema este ironic (nuvelă de ghinion).’’
”Sensul secvenţei «în două cuvinte» este că autorul avea o amintire pe care voia să o spună în două cuvinte.’’
”Sensul secvenţei «în două cuvinte» din text semnifică faptul că acea amintire trebuie ţinută minte mai uşor.’’
”Ion de Ioan Slavici. Romanul Ion este o nuvelă psihologică.’’
”Perioadele de criză sunt acele perioade în care nu eşti bine şi ai numai nervi”.
”În opinia mea, implicarea civică în perioadele criză este pe de o parte înregulă, dar pe de altă parte nu este înregulă.”
”În primul rând, implicarea civică în aceste perioade de criză este înregulă deoarece îl ajuţi să treacă mai repede peste aceste perioade. În al doilea rând, nu este înregulă pentru că atunci când încerci să te apropii de el, ţipă la tine, poate să arunce cu orice în tine, pentru că nu se poate controla.’’
”În opinia mea, implicarea civică în perioadele de criză este importantă, deoarece armata ar avea m-ai mulţi oameni pentru războaie, fiind un număr mai mare de soldaţi, bine antrenaţi, duce la şanse m-ai mari de victorie, care poate însemna m-ai puţine daune de război, nefind nevoie de familii să se îngrijoreze de moarte în război al unui părinte militar ca în textul «Mărturisiri literare».”
Perle BAC din anul 2020
“Scrisoarea a fost pierdută de aia care căuta distracţie şi pe la primărie. Ca-n zilele noastre, umblă ăştia după bani şi după funcţii, n-ai treabă”.
“Arghezi este un Isus care face din venin miere și din mucegai și noroi bijuterii”.
“Bă, e groasă vă scriu Ion că asta am auzit înainte cu o seară că se dă”.
,,Băh, Zoe asta deşteaptă dă-o-n mă-sa s-a descurcat femeia, doi morţi lângă ea, îi freca cum vrea”.
“O scrisoare pierdută” a apărut anul trecut, am fost eu la piesa de teatru cu o gagică”.