Iubita actriță Tamara Buciuceanu s-a stins din viață în anul 2019, singurul său moștenitor fiind Mihai Constantin. Cei doi au avut o relație foarte apropiată, iar actorul, cunoscut drept Ionică din „Liceeni” are planuri mari în ceea ce privește casa mătușii sale. După 3 ani de la moartea acesteia, plănuiește să o renoveze.
Mihai Constantin, alias Ionică din „Liceenii”, a moștenit averea actriței
Tamara Buciuceanu s-a numărat printre cele mai iubite actrițe din țara noastră, având o carieră impresionantă pe scenă și în fața camerelor de luat vederi. S-a născut în localitatea Bender, Moldova, și încă de mică s-a remarcat pentru talentul său deosebit. Atât ea, cât și sora sa, Iulia, obișnuiau să-și încânte familia cu reprezentațiile lor, cele două având o relație deosebită toată viața.
„Au fost odată două fete. Una brunetă și alta blondă. Celei brunete îi plăcea să spună poezii, iar cea blondă cânta foarte frumos. În serile când se adunau prietenii părinților, ele făceau un mic spectacol. Tamara recita şi cânta la pian, iar Iulia interpreta frumos melodii. Aşa a început cariera lor de artiste‘, scria regretata Tamara Buciuceanu în monografia „Tamara Buciuceanu, O viață închinată scenei”.
Regretata artistă nu a avut copii, însă pentru mai bine de 50 de ani s-a bucurat de dragostea publicului său, care a numit-o „doamna comediei românești”. S-a stins din viață în data de 15 octombrie 2019, iar singurul său moștenitor a fost Mihai Constantin, fiul Iuliei Buciuceanu. Cei doi au fost foarte apropiați, au jucat împreună în producția „Liceeni”, iar de-a lungul anilor și-au fost aproape în toate momentele de cumpănă.
Ce se va întâmpla cu casa regretatei Tamara Buciuceanu
La doi ani de la moartea mătușii sale, Mihai Constantin are de gând să readucă la lumină locuința acesteia. Actrița a locuit într-o vilă cu două etaje din capitală, unde a deținut un apartament. După decesul acesteia, nu a fost clar ce s-a întâmplat cu căminul Tamarei Buciuceanu, însă nepotul său pare că vrea să facă câteva renovări.
A fost surprins de echipa spynews.ro în timp ce se afla în fața imobilului, însoțit de un alt bărbat. Cei doi au vorbit minute întregi, discuția lor fiind însoțită de multe gesticulări, ceea ce înseamnă că încercau să explice ceva. Mihai Constantin s-a despărțit apoi de cunoștina sa și s-a dus în interiorul clădirii.
Din câte se pare, actorul intenționează să consolideze imobilul respectiv, care este destul de vechi. Procesul va fi însă unul lung, deoarece are nevoie de aprobarea celorlalți locatari ai vilei. A mărturisit că se teme că intenția sa nu va fi acceptată de vecini, dar nu vrea să renunțe atât de ușor la planurile sale. Acolo a locuit iubita Tamara Buciuceanu, iar amintirile sale trebuie păstrate după cum se cuvine.