Mircea Lucescu nu ajunge la Dinamo Moscova. În urmă cu două zile rușii se înțeleseseră cu antrenorul român, dar s-au răzgândit. Au anunțat că au semnat cu alt tehnician.
Mircea Lucescu ajunsese la un acord verbal cu echipa din Rusia. Urma să plece la Moscova în doar câteva zile. Sau cel puțin așa anunța impresarul antrenorului. Ieri însă, pe site-ul oficial al rușilor a fost prezentat noul antrenor. Este vorba de Alexander Udaltsov, care a mai stat pe banca moscoviților între 2016 si 2019, dar fără să aibă rezultate notabile. Acesta s-a apucat deja de treabă și a făcut primul antrenament, astăzi. Deocamdată, nu se știe ce planuri are Mircea Lucescu. Acesta nu a mai antrenat nicio echipă de 1 an.
Lucescu a petrecut la Șahtior cei mai mulți ani
Mircea Lucescu a petrecut cea mai lungă perioadă din cariera sa la Șahtior Donețk. A stat pe bancă 12 ani și a cucerit 22 de trofee. 8 titluri de campion al Ucrainei, 6 Cupe, 7 Supercupe ale Ucrainei și Cupa UEFA în 2009. În Ucraina a primit de 8 ori titlul de antrenorul anului. Lucescu a mai câștigat ca antrenor titlul și două Cupe cu Dinamo, titlul, Cupa și Supercupa cu Rapid, titlul și Supercupa Europei cu Galatasaray și titlul cu Beșiktaș. În total are în palmares 31 de trofee în toată cariera.
Citește și: Ion Ţiriac îl ironizează pe Gerard Pique! Dialog incredibil!