Clinceni – Craiova 0-0. Oltenii nu au reușit să câștige la Clinceni și au ajuns la al treilea meci fără victorie.
Craiova a strâns doar două puncte în ultimele trei meciuri. Deși au avut mai multe ocazii în prima repriză a meciului cu Clinceni, elevii lui Victor Pițurcă nu au reușit să o bage în poartă. Au cerut și două lovituri de la 11 metri, dar centralul a lăsat jocul să continue.
„Le-am și spus celor din staff-ul meu că ocaziile ratate din prima repriză își vor spune cuvântul. Am reușit și în cea de-a două repriză să ratăm, din păcate. Dar pe mine mă interesează că jucătorii mei au ratat prea multe situații clare. Asta mă îngrijorează! „, a declarat Pițurcă la Look Sport.
„Trebuie să punem capul în pământ”
„Meritam victoria dar am ratat foarte mult, am fost neatenţi la finalizare, nu reuşim să câştigăm de 3 etape şi asta nu e bine. Nu este ok pentru o echipă care vrea titlul să piardă puncte aşa uşor cu echipe mult mai slab cotate. Trebuie să punem capul în pământ şi să muncim mult mai mult,” a declarat Mihai Bălaşa după meci.
Ghinionul i-a urmărit pe olteni în ultimele meciuri. Au înscris în meciul cu Poli Iași, dar rezultatul a fost o remiză. În următoarea partidă au fost învinși de CFR Cluj. Astăzi au terminat la egalitatea 0-0 cu Clinceni. Deocamdată, Victor Pițurcă pare să nu fie foarte îngrijorat, dar echipa sa pierde puncte importante în lupta pentru titlu. Universitatea Craiova are în acest moment 24 de puncte.
Citește și: Nick Kyrgios a comis-o din nou! Se ceartă cu un alt tenisman! “Nu exiști”!