Logodnă surpriză de Ziua Îndrăgostiților în showbizul românesc! Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar român din Silincon Valley, și-a cerut în căsătorie iubita. Ioana Ignat a răspuns „Da!” pe loc cererii în căsătorie. Cum arată inelul?
Sebastian Dobrincu și-a cerut iubita în căsătorie
Ziua Îndrăgostiților a fost prilejul ideal pentru ca cel mai tânăr milionar român din Silicon Valley să îngenuncheze și să-i adreseze întrebarea cea mare iubitei sale. Aceasta din urmă a răspuns „Da!” fără ezitare și le-a dat de veste tuturor despre fericitul eveniment din viața ei, prin intermediul rețelelor de socializare.

Aceasta a postat în mediul online o primă fotografie cu inelul de logodnă ales de Sebastian Dobrincu. ”Se întâmplă…”, a fost mesajul pe care Ioana Ignat l-a postat în dreptul fotografiei cu inelul de logodnă.
După cum era de așteptat, vestea i-a luat pe toți prin surprindere, mai ales că relația lor a fost una cu suișuri și coborâșuri. Chiar așa, tinerii logodiți au fost invadați de mesaje de felicitare.
Despărțire cu scântei de vloggerița Mimi
Relația cu cântăreața Ioana Ignat a fost una controversată, mai ales că ar fi debutat în timp ce tânărul milionar ar fi avut încă o relație cu vloggerița Mimi. Chiar dacă Sebastian Dobrincu a infirmat această ipoteză, vloggerița în cauză a făcut o serie de declarații vizavi de acest subiect.

De altfel, chiar acum câteva săptămâni, cei doi foști s-au contrat în mediul online în privința despărțirii lor și a modului în care a avut loc. Sebastian Dobrincu a ținut să aibă un ultim cuvânt catalogându-și fosta o „victimă falsă” și susținând că declarațiile ei reprezintă o strategie de marketing.





















