Dacă vă plac vehiculele Alfa Romeo, Fiat și Peugeot din anii 90, ar fi bine să vă rezervați un zbor spre Argentina, deoarece acolo s-a făcut o mare descoperire. Iată toate detaliile!
Într-o reprezentanță abandonată s-au descoperit mașini nou-nouțe din anii 90 de la Alfa Romeo, Fiat și Peugeot
După ce a fost închisă mai bine de trei decenii, o fostă reprezentanță „Sevel” din Buenos Aires a fost „dezgropată” atunci când noul proprietar al terenului a inspectat una dintre magaziile de pe proprietate. Spre surprinderea sa, acesta a găsit mai multe vehicule de la mărci precum Alfa Romeo, Fiat și Peugeot nou-nouțe, pe care reprezentanța „Ganza Sevel” le avea în stoc înainte de a se închide.
Mașinile de ocazie descoperite își caută proprietari
Din cauza faptului că noul proprietar al terenului nu este un mare fan al mașinilor italiene și franceze din anii 90, acesta a dorit să scape repede de toate mașinile descoperite. Aici intervine o companie numită „Kaskote Calcos” care s-a ocupat de vânzarea mașinilor de ocazie găsite.
După ce le-au spălat și s-au asigurat că vehiculele sunt în stare de funcționare, cei de la „Kaskote Calcos” au postat câteva fotografii online, probabil cu intenția de a genera interes pentru acestea. După cum puteți vedea, colecția este diversă și include modele precum Fiat Tipo, Duna, Uno, Tempra și Ducato, un Alfa Romeo 33 Sport Wagon și un Peugeot 405.
„Nu au fost anunțate prețuri pentru aceste mașini vechi, dar în stare nouă, probabil pentru că sunt probleme cu documentația acestora”, relatează „Autoblog Argentina”.
Acestea sunt departe de a fi obiecte de colecție, dar se prezintă totuși într-o stare perfect funcțională.
Sursa foto: carscoops.com
București, orașul mașinilor abandonate
În ultimii 4 ani au fost identificate peste 5.000 de mașini doar în București care sunt abandonată și ocupă spațiul public în mod inutil și ridicate pentru a elibera locurile de parcare. Totuși autoritățile locale din Capitală estimează însă că cel puțin 20.000 de astfel de mașini sunt încă abandonate pe locurile de parcare, potrivit „digi24.ro”