Academicianul Eugen Simion a murit la vârsta de 89 de ani. Decesul lui a fost anunțat preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Iată circumstanțele în care s-a produs decesul.
Eugen Simion a murit. Fostul preşedinte al Academiei Române avea 89 de ani. Circumstanțele în care s-a produs decesul
Decesul academicianului Eugen Simion a fost confirmat de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Eugen Simion avea 89 de ani.
„Era internat la Spitalul Elias. Imobilizat”, a declarat Ioan-Aurel Pop, potrivit Agerpres.
Informația a fost confirmată de reprezentanții Spitalului Elias din București, acolo unde academicianul era internat de mai multe săptămâni cu probleme cronice, conform Antena 3 CNN.

Doliu în cultura românească după ce Eugen Simion a decedat
Eugen Simion a fost critic și istoric literar, editor, eseist și profesor universitar. A fost membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for, cel mai înalt for de știință și de cultură din România, din 1998 până în 2006.
Printre volumele publicate se numără „Timpul trăirii, timpul mărturisirii”, „Ficțiunea jurnalului Intim”, sau „Moartea lui Mercutio”, conform Știrile Pro TV.
Eugen Simion – activitatea culturală și publicistică
Eugen Simion a debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958).
A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”.
Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”.
Din 1983, a fost redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației. În 1993, Simion a devenit membru al Academiei Române. În 1998 a fost ales președinte al Academiei Române, conform Wikipedia.
Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române. A fost președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române și a scris în mod regulat la ziarul „Ziua”.
A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. A fost coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004-2009, un proiect grandios, care a fost atacat însă de unii critici. Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, a ținut o rubrică permanentă în revista „Cultura”.
A fost președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”, a relatat Antena 3 CNN.






















