Militarii americani din România sunt gata să intre în război fiind pe deplin „pregătiți” să treacă granița în Ucraina.
Militarii americani din România sunt gata să intre în război. Americanii, pe „deplin pregătiți” să treacă granița în Ucraina
Colonelul american Edwin Matthaidess a declarat pentru postul de televiziune CBS că unitatea sa staționată în România „urmărește îndeaproape” acțiunile forțelor armate rusești din Ucraina, a relatat Pro TV. Divizia 101 aeropurtată americană staționată în România este pregătită să intre în Ucraina. Potrivit CBS, este vorba de 4.700 de militari americani gata să intre în război împotriva Rusiei.
„Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a declarat comandantul adjunct al diviziei, generalul de brigadă John Lubas, citat într-o publicație de pe site-ul CBS.
Trupele americane care staționează în România sunt considerate linia întâi a frontului NATO, fiind cele mai apropiate de granița cu Ucraina. Colonelul Edwin Mattaidesse, comandantul celei de-a doua brigăzi a diviziei, a precizat că unitatea sa aflată în România este mai aproape de teritoriul ucrainean decât orice altă forță americană și „monitorizează îndeaproape” acțiunile forțelor armate ruse, „construind ținte pentru antrenament” și desfășurând exerciții care „repetă exact ceea ce se întâmplă” în Ucraina, conform Pro TV.
În același timp, notează CBS, Lubas și Matthaidess „au declarat în repetate rânduri că sunt întotdeauna” gata de luptă chiar și în prezent „și, deși se află în Europa pentru a apăra teritoriul NATO, în cazul unei escaladări a ostilităților sau a oricăror sau atacuri asupra NATO, sunt pe deplin pregătiți să treacă granița în Ucraina”.
În vreme ce CBS News titrează „Divizia 101 aeropurtată a armatei SUA se antrenează pentru război la Rusia la doar câțiva kilometri de granița cu Ucraina”, Lenta, site de știri rusesc cu peste 600.000 de vizitatori zilnic, pro-Kremlin, publică știrea cu titlul: „Statele Unite au desfășurat o divizie aeriană de elită în Europa gata să intre în Ucraina”, a relatat Libertatea.