Un militar român, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit fără viață la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanța. El ocupa funcția de caporal în cadrul unității din Turnu Măgurele și era un adevărat profesionist, conform colegilor șocați de decesul timpuriu al acestuia.
Caporalul Marian Pascu a murit la doar 43 de ani
Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon și se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu atunci când a fost găsit în stare de inconștiență în patul său de către colegi. Ei au sunat de urgență la 112 pentru a solicita ajutorul, iar echipajul de Ambulanță a sosit în cel mai scurt timp posibil.
Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. În ciuda tuturor eforturilor depuse și a maneverelor de resuscitare efectuate, Marian Pascu a fost declarat decedat.
Medicii legisti urmează să efectueze autopsia pentru a stabili care a fost cauza care a dus la decesul caporalului. Comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Cine a fost caporalul Marian Pascu
Caporalul clasa a II-a Marian Paşcu avea 43 de ani și era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil în vârstă de 12 ani. Conducerea Ministerului Apărării Naționale a transmis un comunicat prin care exprimă profundul regret pentru această pierdere și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.






















