Povestea a doi părinți care nu și-au văzut niciodată fiica, deși stau cu ea în casă i-a emoționat până la lacrimi pe cei care au aflat-o prin intermediul unui reportaj de televiziune.
Atât mama, cât și tatăl fetiței sunt nevăzători, iar fata lor este singura din casă înzestrată cu darul văzului. Hannah Reuter și soțul ei, Gendun, trăiesc în beznă totală, dar se descurcă cum pot pentru a-și crește și educa unica fiică, pe nume Mila.
O familie neobișnuită care încearcă să ducă o viață normală
Pentru că părinții nu văd, Mila le este de mare ajutor în casă, potrivit unui reportaj marca “Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Well.
Dezvăluirile familiei sunt unele cât se poate de emoționate. Acesta este și motivul pentru care povestea lor a venit una virală pe internet.
Deși pare incredibil ce se întâmplă, o zi din viața lor de familie arată cât se poate de normală. Hannah se trezește de dimineață la ora 7 și îi pregătește masa fiicei sale. Mai apoi, Mila are sarcina de a verifica dacă toate lucrurile de care are nevoie sunt pregătite.
E amuzant cu doi nevăzători acasă, pentru că întotdeauna trebuie să spui foarte clar unde ai lăsat ceva, altfel celălalt se va chinui o veșnicie să caute, trecându-și mâinile pe toate suprafețele. Uneori mă gândesc cât de frumos ar fi să pot să arunc o privire rapidă prin casă.”, spune Hannah.
Fiica lor, Mila, un mare sprijin pentru părinții nevăzători
Sunt și momente în care mama nevăzătoare își ajută fiica să caute anumite lucruri precum creioanele colorate. Chiar și așa însă, femeia recunoaște că Mila o ajută atât pe ea cât și pe soțul ei, mai mult decât ar fi crezut vreodată.
Înainte de a pleca de acasă, Hannah se machiază, chiar dacă este nevăzătoare. Nu poate vedea cum arată, însă a făcut un curs special și speră să lase o impresie plăcută în jurul ei.
Deși ambii părinți sunt nevăzători, viața lor decurge cât se poate de normal. Gendun lucrează ca maseur. A orbit acum aproape 15 ani, după o dezlipire de retină. Hannah e oarbă din naștere și lucrează în domeniul relațiilor publice și e scriitoare. S-au căsătorit la trei ani de la prima lor întâlnire. Apoi a apărut Mila și grijile lor au crescut.
Cât despre modul în care Mila gestionează această situație, fetița spune că ar fi bine ca oamenii să aibă mai mult respect pentru părinții ei. Chiar dacă cei doi sunt nevăzători, Mila spune că în realitate, sunt doi oameni cât se poate de normali.