Shannen Doherty are cancer în fază terminală. În anul 2017, cancerul său intrase în remisie, dar cancerul a revenit în această sătpămână în fază terminală. Actrița este dispusă să lupte până la capăt.
Shannen Doherty are cancer în fază terminală
Invitată într-o emisiune la ABC News, actrița Shannen Doherty a declarat cu lacrimi în ochi că suferă din nou de cancer în fază terminală. Actrița în vârstă de 48 de ani a vorbit despre drama prin care trece.
Shannen a fost diagnosticată cu cancer în anul 2015, iar în anul 2017 acesta intrase în remisi
Shannen se află în mijlocul unui proces pentru recuperarea unei sume de bani, după ce locuința sa a luat foc, în anul 2018. Aceasta a decis să-și facă public diagnosticul, deoarece actele legale în care este menționată boala vor fi făcute publice în cursul acestui proces.
„Sunt în stadiul 4 de cancer. E o informație foarte greu de digerat. Sunt absolut îngrozită, terifiată”, a spus vedeta cu lacrimi în ochi. Aș prefera ca oamenii să audă de la mine”, a spus ea. „Nu vreau interpretări; nu vreau să se afle dintr-un document al instanței. Vreau să controlez narațiunea. Vreau ca oamenii să știe de la mine”, a mai spus actrița.
Casa actriței a luat foc
Doherty se află în mijlocul unui proces pentru recuperarea unei sume de bani, după ce locuința sa a luat foc, în anul 2018. Aceasta a decis să își facă public diagnosticul, deoarece actele legale în care este menționată boala vor fi făcute publice în cursul acestui proces.
Mama sa și soțul acesteia îi sunt alături în aceste momente cumplite, dar este îngrijorată pentru partenerul său de viață. ”Viață noastră nu se termina când primim diagnosticul. Mai avem un pic de trăit”, a spus actrița.