Cu toții știm că România are una dintre cele mai bogate faune din Europa. De curând, un exemplar unic i-a uimit pe pasionații de natură și nu numai. Norocoșii care au avut ocazia să îl observe au crezut, inițial, că nu văd bine.
Pasărea rară care a apărut în România la începutul acestui an
Fauna României continuă să ne uimească. Pe teritoriul țării noastre locuiesc peste 700 de specii de animale, păsări și nevertebrate. Tocmai de aceea, nu este de mirare că unele exemplare continuă să fie un mister pentru mulți. De curând, pe teritoriul României a fost observată o pasăre rară, pe care nu mulți au ocazia să o vadă. Aceasta a fost zărită în anumite zone, iar prezența sa a fost consemnată pe site-urile de specialitate.
Din luna ianuarie și până acum, la începutul lunii mai, în România au fost observate 19 exemplare de pescăruș cu capul negru. Aceștia și-au făcut apariția prima dată în București, apoi mai multe persoane i-au zărit în Constanța, Botoșani, Brașov, Harghita, Ilfov, Ialomița și Alba.
Așa cum îi spune și numele, penajul acestui pescăruș este negru în zona capului. Acesta este ușor de reperat, datorită coloritului diferit față de restul pescărușilor. Un aspect interesant legat de penajul acestor pescăruși este faptul că vara este de un negru intens, iar iarna este alb.
Puii de pescăruș au un colorit diferit față de cel al adulților. Până în momentul în care ajung la maturitate, aceștia au capul marmorat, iar nuanțele predominante sunt cele de maro. În România există între 50 și 300 de perechi de pescăruși cu capul negru, conform pasaridinromania.sor.ro.
Habitatul și migrația pescărușilor cu capul negru
Pescărușul cu cap negru se găsește predominant în zona Europei. În România, această specie poate fi observată, în special, în apropierea Mării Negre. De obicei, prezența sa semnificativă începe cu luna martie, iar în luna octombrie se retrage către „țările calde”. În timpul sezonului rece, foarte puține exemplare de pescăruș cu capul negru poate fi observate pe teritoriul țării noastre. Păsările care nu părăsesc România în timpul sezonului rece pot fi observate cu precădere în zona lacului Techirghiol.
Pescărușii cu capul negru preferă habitatele acvatice, cum ar fi lacurile, râurile și zonele umede de coastă. Acestea le oferă atât hrana necesară cât și locurile de reproducere. În perioada de migrație, pescărușii pot călători pe distanțe mari, ajungând în regiuni din sudul Europei și nordul Africii pentru a ierna.
Reproducerea și conservarea pescărușilor cu capul negru
Perioada de reproducere a pescărușilor cu capul negru începe în luna aprilie, iar în luna mai, femela pescăruș depune maximum 3 ouă. Timp de aproximativ o lună, aceasta clocește ouăle, iar puii ajung să părăsească cuibul după 35 – 40 de zile. Această specie are un ritm de reproducere relativ rapid, ceea ce contribuie la menținerea și creșterea populației.
Potrivit pasaridinromania.sor.ro, populația pescărușilor cu cap negru din România prezintă o tendință de creștere. Momentan, se estimează că pe teritoriul țării noastre există între 50 și 300 de perechi de astfel de păsări rare. Creșterea populației acestei specii este un indicator pozitiv pentru conservarea biodiversității locale.
Conservarea pescărușilor cu cap negru este esențială pentru menținerea echilibrului ecosistemelor acvatice. Protejarea habitatelor naturale, reducerea poluării și monitorizarea populațiilor sunt măsuri importante pentru asigurarea supraviețuirii acestor păsări. Organizațiile de conservare și autoritățile locale joacă un rol crucial în implementarea acestor măsuri și în educarea publicului despre importanța protejării speciilor rare.






















