Părintele Arsenie Boca, cunoscut drept „Sfântul Ardealului”, este venerat pentru înțelepciunea și viziunile sale profetice. În predicile sale, părintele a vorbit adesea despre evenimentele tumultoase care vor afecta întreaga omenire. Conform celor relatate, profețiile sale sunt bazate pe o carte adusă de la Muntele Athos, care descrie o amenințare teribilă, pe care părintele a comparat-o cu o hidră cu respirație otrăvitoare, menită să împiedice lumina și voința dumnezeiască. În aceste vremuri de cumpănă, părintele Arsenie a îndemnat credincioșii să înfrunte cu înțelepciune această amenințare.
Omenirea își va pierde speranța
Părintele Arsenie Boca a avertizat că omenirea se va confrunta cu o perioadă în care aproape toți își vor pierde speranța. El a subliniat că această spurcăciune se va infiltra peste tot: la serviciu, în magazine, în instituțiile statului, în conducerea acestuia și mai ales în politică. O profeție deosebit de îngrijorătoare este aceea că această corupție și degradare morală va intra pe furiș chiar și în sânul bisericii, murdărind unele suflete de acolo.
„Doar cei care își vor păstra credința adevărată vor fi salvați și mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei„, spunea părintele Arsenie. Aceste cuvinte vin ca o mângâiere pentru cei care, în mijlocul haosului, vor reuși să își păstreze credința și să rămână fermi în fața încercărilor.
Emigrarea și suferințele României
Una dintre cele mai cunoscute previziuni ale părintelui Arsenie Boca este legată de migrația masivă din România. În anii ’80, părintele a vorbit despre faptul că mulți români vor părăsi țara, dar puțini se vor întoarce. „Va veni vremea când ar dori să se întoarcă și n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări„, a spus părintele, referindu-se la dificultățile și provocările pe care țara le va înfrunta.
De asemenea, părintele Arsenie a prezis vremuri foarte grele pentru România, menționând că Dumnezeu va îngădui aceste încercări pentru a testa credința oamenilor. „Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarășul de drum al fiecăruia, de la naștere până la moarte. Vor cădea și cei aleși. Imi pare rău că sunteți cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe și alte îngrădiri. Vor lua totul!„, a avertizat părintele.
Catastrofa ce va afecta Bucureștiul
Poate cea mai înfricoșătoare prevestire a părintelui Arsenie Boca este cea legată de o catastrofă majoră care va afecta profund Bucureștiul. Conform relatărilor, două soții de preot au povestit că au fost martore la o discuție între Arsenie Boca și o femeie din București. Părintele i-ar fi spus acesteia că asupra Bucureștiului s-au „ouat” deja două bombardamente și că atunci când se va „oua” a treia oară, Bucureștiul va fi șters de pe fața pământului din cauza păcatelor care forfotesc acolo.
Această profeție a stârnit neliniște și speculații cu privire la soarta capitalei României. Deși pare sumbră, mesajul părintelui Arsenie subliniază necesitatea de a îndrepta calea și de a purifica sufletele pentru a evita o astfel de calamitate.




















