După ce Curtea Constituțională a respins candidatura lui Călin Georgescu, soția acestuia, Cristela Georgescu, a reacționat printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. În postarea sa, aceasta a făcut apel la credință și unitate, subliniind că orice încercare are un rost divin.
În mesajul său, Cristela Georgescu a transmis susținătorilor că decizia CCR trebuie privită ca o etapă într-un proces mai amplu, sugerând că nimic nu este întâmplător. Aceasta a făcut referire la perioada Postului Mare, pe care o consideră un moment de reflecție și încercare.
Apel la pace și rugăciune
Soția lui Călin Georgescu a îndemnat la calm și la păstrarea unei atitudini constructive, insistând asupra importanței păcii interioare. În astfel de momente, credința și unitatea sunt cele care ne definesc, iar fiecare eveniment are un scop bine determinat.
Postarea a stârnit numeroase reacții, susținătorii exprimându-și solidaritatea față de familia Georgescu. Mulți au împărtășit mesaje de susținere și încredere în viitor, considerând că această decizie nu este decât un obstacol temporar.
Cristela Georgescu, reacție după decizia CCR: „Dumnezeu nu ramâne niciodată dator”
„Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.” Pr. Arsenie Papacioc.
Vremea Postului Mare este binecunoscută ca vreme a încercării. Am fi vrut noi oare ieri, 11 martie 2025, iute să ne veselim și să petrecem, uitând că vremea este acum să întețim rugăciunea, să înmulțim jertfa personală, să udăm obrazul, să ne oțelim răbdarea și să ne întărim sufletele reamintindu-ne că „suntem lipsiţi, dar nu deznădăjduiţi, doborâţi, dar nu nimiciţi, prigoniți dar nu părăsiți”?
Dumnezeu nu ramâne niciodată dator și va ajuta poporul român. E nevoie însă să ne facem cu temeinicie și noi partea noastră… Partea de 1%, cea despre care v-am vorbit de multe ori în ultimii 16 ani…
Să ne prindem strâns unii cu alții și noi toți de Mâna Sa. Și astfel uniți, să ne rugăm neîncetat, mai mult ca niciodată. Cu sufletul în pace să credem că toate lucrurile se desfășoară după un plan cu rost dumnezeiesc, în care ”răul” este doar un bine neterminat.
Scrieți în inima voastră împuternicirea asta și rămâneți de partea istoriei către care am fost călăuziți: Dumnezeu este Cel care conduce lumea. El deschide noi orizonturi, nebănuite de mintea omenească si doar El are ultimul cuvânt.”, a scris soția lui Călin Georgescu pe contul său de Facebook.
Decizia CCR și implicațiile sale
Curtea Constituțională a decis să respingă candidatura lui Călin Georgescu, invocând aspecte legale ce nu au fost îndeplinite. Această hotărâre a generat dezbateri aprinse în spațiul public, iar reacția Cristelei Georgescu vine ca un mesaj de echilibru într-un context tensionat.
Sursa foto: Arhivă






















